Florin Cîțu a făcut circ la sediul PSD, cerând demiteri! Cum a reacționat Gabriela Firea

de: Cristian Zavastin
12:16, 23 nov. 2020

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a mers luni, 23 noiembrie, la sediul PSD din Bucruești unde a făcut circ, cerând demiteri din Partidul Social Democrat.

Florin Cîțu a refuzat să intre în sediul PSD pentru a-i preda personal șefului PSD Marcel Ciolacu o scrisoare prin care să ceară modifiarea listei social- democraților de la alegerile parlamentare.

„Am spus mereu că PSD fură și avem aceste dovezi. Îi vom lăsa o scrisoare deschisă domnului Ciolacu, așteptăm să ia o decizie privind corupții de pe listele PSD. Sunt dovezi în spațiul public. De ce să intrăm în sediu? Suntem la sediul PSD, dăm scrisoarea la sediul PSD, domnul Ciolacu poate să o citească. Este o acțiune de conștientizare, că PSD nu se schimbă. Grindeanu cu OUG 13 este omul 2 în PSD”, a declarat Cîțu, la sediul PSD.

Gabriela Firea, despre venirea lui Florin Cîţu la sediul PSD: „Pe banii românilor, face acţiuni ridicole de campanie!“

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a reacţionat la acţiunea candidaţilor PNL Bucureşti.

Fostul primar general al Caitalei a susținut că Violeta Alexandru, semnatara scrisorii, a fost diagnosticată joi cu COVID-19. În locul Violetei Alexandru, la sediul PSD s-a deplasat însă ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, iar Gabriela Firea a precizat că acesta face acţiuni de campanie în loc să meargă la muncă.

„Alo, Domnii Orban, Tătaru, Arafat!!! Colega voastră Violeta Alexandru Bau zisă Lighean, ministrul muncii cu cel mai mare număr de șomeri, a anunțat acum 4 zile că are Covid 19. Legea și regulile nu sunt valabile pentru toți românii? Ea are voie să încalce cele 14 zile de izolare? Ne-a anunțat că ne face o vizită de campanie electorală. Dacă e aptă de muncă, de ce nu se duce la serviciu? Că e plătită din banii românilor! Lăsați politica de gâgă și acțiunile de șicanare de 2 lei! Cu astfel de acțiuni ridicole ați reusit să omorâți PNL în București. La locale a ieșit pe locul 3. Vreți pe 4 la parlamentare?“, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

„Când creșteți alocațiile, dar pensiile?“

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a adăugat că în loc să se joace cu viața românilor, liberalii ar face mai bine să crească alocațiile și pensiile.

„Munciți pentru oameni, găsiți soluții, aveți bugetul țării pe mână și toate instituțiile. Nu vă mai jucați cu viața românilor! Ajunge cât v-ați bătut joc de ei! Doamna Bau, când creșteți alocațiile, dar pensiile? Când vă ocupați de firmele private care mor pe capete și sunt nevoite să renunțe la angajați? Astea sunt problemele reale ale țării! Sunteti pe cale de disolutie cu cinismul si rautatea fata de oameni“, a mai scris Gabriela Fire ape pagina sa de Facebook.

„ L-au trimis pe Cîțu la acțiuni penibile de campanile“

Ulterior, Gabriela Firea a revenit și a scris că în locul Violetei Alexandru la sediul PSD a venit Florin Cîțu.

„A fost utila postarea mea. L-au trimis pe Cîțu la acțiuni penibile de campanie, în locul Doamnei Bau Alexandru. Adică au înlocuit tusea cu junghiul. Domnul DEFICIT se află în treabă pe la porțile noastre, în loc să se ducă la serviciu. La ora 10 nu a ajuns încă la muncă! Pe banii românilor, face acțiuni ridicole de campanie. Rușine!“, a postat Gabriela Firea.