Florian Bodog, fostul ministru al Sănătăţii, s-a infectat cu noul coronavirus a doua oară
Astăzi, 18 ianuarie 2022, fostul ministrul al Sănătăţii, Florian Bodog, a transmis faptul că s-a infectat pentru a doua oară cu noul coronavirus.
„Da, este destul de greu să opreşti infectarea, pentru că trasmiterea este comunitară la nivelul întregii Europe, nu doar la nivelul ţării. Eu cred că ceea ce ar trebui făcut în momentul de faţă, ar trebui încurajată foarte mult vaccinarea. Cei care fac boala şi sunt vaccinaţi fac formă foarte uşoară. Da, este adevărat. Şi eu sunt în momentul de faţă infectat a doua oară”, a declarat Florian Bodog, marţi, la Antena 3.
Florian Bodog, atacat de Florin Cîțu
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Vasile Cîțu, a transmis că social-democraţii au în plan să lase toţi cetăţenii romani să se infecteze cu varianta Omicron. Fostul ministrul al Sănătăţii a transmis că acuzaţiile făcute sunt iresponsabile.
„O astfel de afirmație este blând spus iresponsabilă în spaţiul public, făcută mai ales de preşedintele partidului, având în vedere faptul că, în momentul de faţă. Aşa cum ştim, cred că pentru prima dată de când avem pandemie, încep să se deschidă centrele de evaluare pentru pacienţi. Pe de altă parte, există antiviralele orale în farmacie, lucru care va limita mult internările în spital. Să faci speculaţie sau afirmaţia că cineva are un plan să infecteze cât mai mulţi oameni, este total deplasat. Practic, este echivalent cu necunoaşterea modului în care evoluează o pandemie”, a transmis Florian Bodog.
Fiul ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost infectat cu Covid-19
Prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației, a transmis faptul că și fiul său a fost infectat cu noul coronavirus, în noaptea dintre ani. Conform acestuia, studentul s-ar fi testat pentru o altă problemă, fără nicio legătură cu coronavirusul și așa ar fi contactat boala.
„Nu la școală. La petrecerea de Revelion, cu mai mulți studenți. Mi-a spus că a purtat masca tot timpul, cu excepția nopții de Revelion. Este vaccinat complet și nu a dezvoltat niciun fel de simptome. A stat în izolare corect, după care a mers la facultate”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.
Florin Romașcanu, diagnosticat cu SARS-CoV-2
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a transmis joi, 13 ianuarie 2021, că s-a infectat cu noul coronavirus pentru a doua oară.
“După revenirea dintr-un scurt concediu, în vederea reluării activităţilor curente am făcut un test RT-PCR care s-a dovedit a fi… pozitiv. Sigur că m-am izolat imediat urmând un regim de tele-muncă până luni, când expiră carantina legală. Am mai avut un episod de Covid-19 în noiembrie 2020, sunt vaccinat cu două doze, m-am protejat rezonabil, totuşi Omicron se descurcă mai bine… Simptomele sunt minime, analizele OK, abia aştept întoarcerea între colegi”, a scris Lucian Romaşcanu pe pagina sa de socializare Facebook.