Flori de grădină care înfloresc tot anul – Ce putem planta pentru a ne înfrumuseța grădina în orice anotimp
Multe persoane își doresc flori de grădină care înfloresc tot anul. Acestea ne vor înfrumuseța zilele pe parcursul oricărui anotimp. Florile sunt foarte populare și iubite pentru aspectul lor frumos și interesant. Există tot felul de soiuri de plante, care mai de care! Florile se regăsesc sub foarte multe culori și forme. Cu cât mai multe petale, cu cât mai puține, roz, roșii, albastre sau galbene, acestea sunt importante pentru starea de bine a omului.
Unele persoane sunt foarte mari iubitoare de flori și au deja grădina și casa încărcată. Totuși, pentru cei începători în acest domeniu, există tot felul de sfaturi pe internet. Nu este neaparat ușor să îngrijești feluri de plante diferite, care au nevoie de un anumit fel de atenție, însă atunci când îți place ceea ce faci și te obișnuiești cu modul de îngrijire, totul va merge ca pe roate!
Flori de grădină care înfloresc tot anul
Majoritatea florilor sunt timide și își arată petalele doar în perioada sezonului cald. Multe dintre acestea înfloresc primăvara sau vara. Totuși, există și specii care sunt mai rezistente și pot rămâne înflorite și pe parcursul celorlalte anotimpuri. Acestea ne vor bucura vederea de fiecare dată când ne trezim, dis-de-dimineață.
Trandafirii, floarea iubirii
Trandafirii sunt printre cele mai populare flori care au existat vreodată. Cei roșii sunt cei mai îndrăgiți și au parte de cea mai multă atenție, mai ales de anumite sărbători în care celebrăm dragostea, precum Valentines Day sau varianta românească, Dragobete. Trandafirii sunt oferiți și la zile de naștere sau în orice moment în care vrem să arătăm apreciere. Aceștia au devenit un simbol al dragostei.
Trandafirii înfloresc chiar de la începutul primăverii, apoi pot rezista și temperaturilor mai scăzute, însă nu vor supraviețui unui îngheț. Totuși, nu sunt multe flori care reușesc această performanță.
Așa cum probabil ați ghicit, trandafirii sunt destul de pretențioși. Aceștia trebuie plantați într-un sol potrivit și într-un loc luminat pe tot parcursul zilei.
Mușcata sau „Ciocul berzei”
O altă floare de culoare roșie, care este foarte răspândită, este mușcata. Aceasta nu este la fel de pretențioasă precum trandafirul. Poate fi plantată în locuri unde umbra și soarele trec pe rând.
În funcție de tipul de mușcată, acestea au primit diverse semnificații. Acestea se oferă adesea în ghiveci, nu în buchete de flori.
Gălbenelele, sau „Calendula officinalis”
Gălbenele sunt extrem de cunoscute, mai ales pentru ce beneficii au. Acestea nu sunt deloc pretențioase și se regăsesc aproape oriunde în natură. Acestea rezistă de la finalul primăverii până aproape de iarnă. Nu vor rezista la îngheț, însă le putem vedea cum înfloresc pe aproape tot parcursul anului.
Flori care pot înflori pe timpul iernii
Clima din țara noastră, nu permite multor flori să înflorească pe tot parcursul anului, inclusiv iarna. Acest lucru poate fi deprimant, însă există câteva flori care pot răzbi și pe temperaturi scăzute.
Iasomnia de iarnă este una dintre acestea. Poate rezista și la puțină zăpadă, însă nu vor supraviețui unei temperături mult prea scăzute.
Așadar, nu există neaparat flori de grădină care înfloresc tot anul, ci plante care se apropie de această performanță.