Firmele de panificație din Iași vor investi 2 milioane de euro, fonduri europene de la AFIR, pentru dezvoltarea afacerilor
Firmele de panificație din Iași au obținut 2 milioane de euro de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, fonduri europene necesare dezvoltării afacerilor. Banii au fost obținuți în cadrul submăsurii 4.2-GBER Minimis- Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole
Firmele de panificație din Iași vor investi 2 milioane de euro, fonduri europene, necesare dezvoltării afacerilor din acest domeniu. Proiectele au fost depuse în anul 2019, iar beneficiarii care au fost eligibili la finanțare au semnat deja contractele cu AFIR, banii fiind virați în conturi până la sfârșitul anului 2020. În prezent este deschisă o nouă sesiune de depunere a proiectelor în cadrul acestei scheme de finanțare. Banii accesați în cadrul acestei submăsuri au scopul de a îmbunătăți nivelul general de performanță al întreprinderilor, prin creșterea competitivității întreprinderilor care realizează investiții în diverse sectoare economice.
Firmele din Iași mai pot solicita fonduri europene de la AFIR pentru dezvoltarea afacerilor, până la sfârșitul lunii noiembrie 2020
Solicitanții fondurilor europene sunt întreprinderile care au optat (la depunerea proiectului pe schema GBER) pentru finanțarea costurilor generale ale proiectului prin schema de minimis și beneficiază de sprijin financiar acordat prin schema GBER pentru proiectul respectiv. Până în prezent au depus proiectele 3 firme din Iași care vor să acceseze fonduri nerambursabile în valoare de 1,3 milioane de euro. Termenul final de depunere a proiectelor este 30 noiembrie 2020, iar suma disponibilă potențialilor beneficiari este de 5,3 milioane de euro.
Agricultorii din Iași care au înregistrat pierderi financiare din cauza secetei pot obține fonduri europene de la AFIR
Fermierii din Iași afectați de seceta din anul 2020 pot depune cereri de finanțare la AFIR în cadrul submăsurii 17.1- Prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor. Termenul limită de depunere a dosarelor de finanțare este 30 noiembrie 2020. Până în prezent au fost depuse 23 de cereri de finanțare din Iași și 4.380 din toată țara, în valoare de 9,3 milioane de euro. Fondurile disponibile până la sfârșitului lunii noiembrie sunt de peste 7 milioane de euro.
Ieșenii care au muncit în străinătate pot obține fonduri europene de maximum 50.000 de euro pentru instalarea ca tânăr fermier
Până la sfârșitul anului 2020 ieșenii mai pot depune proiecte pe site-ul AFIR în cadrul submăsurii 6.1- „Instalarea tânărului fermier”. Pot solicita finanțarea tinerii fermieri din diaspora care au absolvit în ultimii 5 ani calendaristici dinaintea depunerii cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol atât din țări membre ale Uniunii Europene, cât și din țări terțe ale UE. O altă condiție este ca aceștia să fi avut un loc de muncă în domeniul agricol cel puțin 3 luni în ultimele 12 luni dinaintea depunerii cererii de finanțare. Pentru dovada locului de muncă, în cazul în care solicitantul nu poate depune documentul autentificat cu apostilă, acesta poate depune un certificat de înregistrare care dovedește prezența solicitantului în statul în care a desfășurat activitate.