Firma românească Antibiotice Iaşi poate produce cantităţi mari de Hidroxiclorochina

de: cristian.george
11:50, 05 apr. 2020

Hidroxiclorochina s-ar putea produce la Antibiotice Iaşi, spune directorul companiei, Ioan Nani. Ioan Nani îţi explică faptul că fabrica poate produce mii de tratamente pentru pacienţii cu covid 19 dar că accesul la materia primă este dificil. Ioan Nani spune că încearcă să determine autorităţile din India să deblocheze pentru România peste 2 tone de substanţă activă

Nu e greu de făcut hidroxiclorochină. O spune Ioan Nani, directorul companiei Antibiotice Iaşi. Din punctul de vedere al complexităţii tehnologice este un produs obişnuit. Problema nu e asta, ci accesul la o sursă de substanţă activă.

”Furnizorii au crescut foarte mult preţurile, chiar şi de 100 de ori, iar principalii sunt în China şi India, iar acele ţări au limitat exportul, India l-a interzis”, a declarat Ioan Nani, directorul companiei Antibiotice Iaşi.

Directorul Antibiotice Iaşi îţi explică faptul că ţine legătura cu 3 fabrici din două ţări, două din India şi una din Chinade unde poate aduce substanţa activă pentru producţia de hidroxiclorochină.

”Dacă îl aducem putem comprima un milion de comprimate, adică 20.000 de tratamente pentru 20.000 de persoane în 48 de ore. Încercăm să determinăm autorităţile din India să deblocheze pentru noi câteva tone, 2-3 tone de substanţă activă”, a mai precizat Ioan Nani.

Odată produs medicamentul în ţară, este nevoie şi de autorizare de urgenţă din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

”Cred că, fiind situaţie de urgenţă, statele trebuie să-şi asigure ele singure producţia de aceste medicamente plus. Donaţia de la Sanofi nu ne ajută decât pentru o perioadă limitată de timp, după care va trebui iarăşi să ne descurcăm şi vom vedea cum”, a declarat Nicolae Bănicoiu, fost ministru al Sănătăţii.

Antibiotice Iaşi este o companie aflată în România pe locul 3 în topul producătorilor de medicamente generice şi medicamente fără prescripţie medicală. Deţine 60% din piaţă la nivel mondial la producţia de nistatină, o substanţă activă folosită în industria farma şi cosmetică. Este una dintre puţinele companii care a scăpat de privatizare după anii 90. Peste 50 la sută din acţiunile Antibiotice Iaşi sunt deţinute de Ministerul Sănătăţii.

sursă: mediafax.ro