Film provocator despre iertare între asasini și victime, la Ateneul Național din Iași
Filmul „Cel Mai Mare Dar” va fi proiectat la Cinema Ateneu Iași. „Nu-ți spun, Petre, să ierți de șapte ori, ci până la șaptezeci de ori șapte”. Dacă însuși Isus ne spune acestea, înseamnă că se poate. Dumnezeu niciodată nu ne cere ceva de care nu suntem în stare sau în orice caz ne cere pentru că știe că El ne poate ajuta în sensul acesta și că doar asta ne va face fericiți, așa cum ne vrea. De aceea, Iertarea este un Dar… Cel Mai Mare Dar. Și nu există un mărțisor mai frumos pe care-l putem oferi celor din familia noastră, din jurul nostru, dar mai ales sufletului nostru decât IERTAREA. Mai ales în Postul Mare.
În sensul acesta, vă invităm să nu ratați această ocazie extraordinară de a vedea în avanpremieră, la Cinema Ateneu Iași, filmul «Cel Mai Mare Dar», care va fi proiectat în zilele de luni, 9 martie 2020, la ora 17:00, și miercuri, 11 martie 2020, la ora 21:00.
Biletele vor putea fi achiziționate începând de miercuri, 4 martie, de pe site-ul https://cinemaiasi.ro/film/cel-mai-mare-dar/ sau direct de la casieria Ateneului”, arată organizatorii. Sătul de atâtea filme care vorbesc despre răzbunare, Juan Manuel Cotelo a vrut un „final fericit” pentru acest film, un documentar despre iertare în care asasini și victime își dau mâna și privesc înainte și în care se demonstrează că, dacă ei au putut, înseamnă că nu există nimic care să fie de neiertat.
„Deși iertarea este un lucru fundamental în viața noastră spirituală, nu întotdeauna conștientizăm acest lucru. Motivul poate fi și acela că nu am gustat niciodată din bucuria care se simte în urma iertării. Și cu cât conflictul sau lucrul care trebuie iertat este mai puternic, cu atât bucuria care se simte în urma iertării este mai adâncă. Prin acest film, Dumnezeu vrea să lucreze în fiecare suflet, aducând pacea și bucuria dobândite în urma iertării”.