Fiica Andreei Esca a absolvit cursurile instituției University For the Creative Arts, din Anglia. Primele imagini de la ceremonie

de: BZI.ro
19:29, 07 iul. 2022

Alexia Eram este o persoană extrem de ambițioasă și vrea să aibă succes prin forțele proprii. Astfel, fiica Andreei Esca a ales să studieze la o universitate de peste hotare. După ani grei în care a stat departe de familie și de cei apropiați, iubita lui Mario Fresh a absolvit cursurile instituției University For the Creative Arts, din Anglia.

Alexia Eram este acum specialistă cu acte în regulă în marketing, publicitate și relații publice în domeniul modei. Având în vedere pasiunea sa pentru haine și faptul că este creator de conținut, se pare că această facultate nu a făcut decât să-i consolideze cunoștințele.

Ea nu a mers singură, ci însoțită de întreaga familie

Ei bine, în urmă cu câteva zile, aceasta și-a anunțat fanii de pe Instagram că va călători în Anglia pentru a participa la festivitatea de absolvire. Examenele au fost date anul trecut, însă din cauza pandemiei de coronavirus, ceremonia nu a avut loc. Ea nu a mers singură, ci însoțită de întreaga familie.

Cu asceastă ocazie, Andreea Esca a postat pe rețelele de socializare câteva imagini și un mesaj emoționant prin care i-a spus fiicei sale că este foarte mândră de ea.

„Alexia Margot Eram suntem mândri de tine și te iubim foarte mult! Ps. You’re the Best…”, a fost mesajul Andreei Esca din dreptul imaginilor postate în mediul online.

Alexia Eram a mărturisit că i-a fost extrem de dificil să stea departe de familie

Alexia Eram a spus că toată perioada în care a studiat peste hotare a fost foarte grea și dureroasă, deoarece a fost nevoită să stea departe de familie și de cei dragi.

„Cred că cel mai dureros moment prin care am trecut a fost atunci când am plecat la facultate, singură și a trebuit să mă descurc fără familie, fără prieteni, fără iubit. De fiecare dată când plecam plângeam și cred că acolo la fel, în fiecare zi plângeam, nu prea m-am adaptat. Nu îmi place să fiu singură… în general”, a declarat aceasta la Kanal D, în urmă cu ceva timp.