Fierbe Poliția Rutieră din Iași! Procurorii DNA au anunțat ceea ce toată lumea spera să nu se întâmple! Cine sunt ceilalți suspecți care până în acest moment nu au fost anchetați?
Judecătorii ieșeni au considerat că nu se impune arestul preventiv în cazul celor doi polițiști ieșeni acuzați că ar fi luat mită mâncare. Polițiștii cercetați pentru șpagă în pizza au fost plasați în arest la domiciliu. „În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane”, au precizat ieri procurorii anticorupție
Procurorii DNA au lansat un semnal de alarmă pentru polițiști, spunând că mai mulți agenți de la Rutieră au mâncat pe gratis, fără se precizeze, însă, care sunt aceștia. Drept urmare, toată lumea se întreabă dacă vor urma și alți agenți de la Rutieră sau, de ce nu?!, șefi. Ceea ce s-a întâmplat la Rutieră a părut inițial o glumă, însă totul este cât se poate de real. Toți polițiștii discută despre cele întâmplate și sunt vizibil afectați.
Agenții suspectați că ar fi primit șpagă erau apreciați în colectiv și erau buni profesioniști. Robert Barabaș a fost de mai multe ori în atenția presei, însă pentru lucrurile frumoase pe care le-a făcut ca polițist în trafic. La un moment dat, acesta a salvat un cățeluș, iar, mai apoi, a însoțit un tânăr care trecuse pe roșu, la spital, unde bunica lui se afla în stare gravă. La rândul său, Cristinel Lohan, un alt agent anchetat de DNA, este unul dintre cei mai profesioniști polițiști rutieri din Iași. Lohan ar fi trebuit să se pensioneze anul trecut, însă a mai rămas în sistem. Și despre Viorel Zaborilă colegii acestuia au de spus doar vorbe frumoase. Ceea ce s-a întâmplat la Iași este o adevărată lovitură pentru polițiști.
Plasați în arest la domiciliu
Polițiștii acuzați de șpagă în pizza au fost plasați în arest la domiciliu! Judecătorii ieșeni au considerat că nu se impune arestul preventiv!
„Instanța respinge propunerea formulată de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași, de luare a măsurii arestului preventiv față de inculpații Nicolae Robert Barabaș, Felix Nelu Crengăniș (polițiști), Ciprian Marian Ciobanu și Andrei Cosmin Hîncu. Față de inculpații Barabaș, Crengăniș și Hîncu, măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Față de inculpatul Ciobanu, măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile”, a precizat ieri judecătorul Raluca Isepciuc, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Iași. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
La finalul ședinței de judecată de ieri, unii dintre avocații celor 4 au refuzat să dea declarații cu privire la cauză.
„Nu pot să declar nimic”, a precizat avocatul Ionuț Iftode.
Pe de altă parte, avocatul Radu Irimia a susținut că măsura luată ieri de instanță reprezintă un compromis.
„Consider că măsura luată astăzi de instanță reprezintă un compromis. Din actele existente, am sesizat faptul că acest dosar nu este de competența DNA. Noi așteptăm și avem încredere că Justiția va face dreptate după ce imaginea clienților noștri a fost afectată”, a declarat Radu Irimia.
De unde a pornit scandalul în care polițiștii de la Rutieră sunt acuzați de șpagă în pizza
În urmă cu două zile, procurorii DNA Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Nicolae Robert Barabaș, agent de Poliție în cadrul Biroului Rutier Iași, pentru luare de mită în formă continuată (25 acte materiale), Felix Nelu Crengăniș, agent de Poliție din cadrul Serviciului Permise și Înmatriculări Iași, pentru luare de mită în formă continuată (4 acte materiale) și două infracțiuni de trafic de influență, Andrei Cosmin Hîncu, director al unui restaurant din Iași, pentru dare de mită în formă continuată (47 de acte materiale) și conducere fără permis (3 acte materiale), Ciprian Marian Ciobanu, pentru complicitate la dare de mită continuată (16 acte materiale).
În aceeași cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de Cristinel Cătălin Lohan, agent în cadrul Biroul Rutier Iași, pentru luare de mită în formă continuată (4 acte materiale) și Viorel Zaborilă, agent în cadrul Biroului Rutier Iași, pentru luare de mită.
„În perioada 22 iunie 2019 – 7 martie 2020, în calitate de polițist la Biroul Rutier Iași, inculpatul Barabaș Nicolae Robert, în baza unei înțelegeri tacite ce exista la nivelul Poliției Rutiere Iași și a conducerii unui restaurant, ar fi pretins și primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare de 2.650 de lei, pentru a-i proteja pe șoferii restaurantului, în sensul de a nu constata și sancționa contravențiile comise de aceștia sau eventualele contravenții pe care aceștia le-ar săvârși sau/și pentru a aplica sancțiuni contravenționale mai blânde”, au precizat reprezentanții DNA.
Alte acuzații aduse de procurorii DNA în cazul polițiștilor și a directorului de restaurant
Anchetatorii au mai afirmat că, în perioada august – octombrie 2019, Felix Nelu Crengăniș, agent de Poliție la Serviciul Permise și Înmatriculări Iași, ar fi cerut și primit, prin intermediari, de la directorul aceluiași restaurant, produse alimentare și sume de bani în schimbul cărora ar fi dispus confecționarea și ar fi eliberat, fără respectarea procedurilor legale, a unor plăcuțe de înmatriculare pentru autoturisme deținute de restaurant, dar și pentru a elibera pe viitor plăcuțe în condiții similare.
„De asemenea, inculpatul Crengăniș ar fi pretins și primit de la o persoană, în două situații, suma de 350 de euro și bunuri în valoare totală de aproximativ 1.500 de lei, promițându-i că va interveni pe lângă examinatorii din cadrul Serviciul Permise și Înmatriculări Iași, astfel încât persoana să promoveze proba practică a examenelor de obținere a permisului auto categoria C și, ulterior, examenele pentru categoria E.
La rândul său, directorul restaurantului ar fi oferit și remis cu titlu gratuit, personal și prin intermediari, în perioada 22 iunie 2019 – 9 iulie 2020, produse alimentare de catering în valoare de aproximativ 4.600 de lei mai multor agenți din cadrul Poliției Rutiere Iași și unor funcționari din cadrul Serviciului Permise și Înmatriculări Iași, în scopul protejării șoferilor restaurantului la constatarea unor contravenții rutiere comise de aceștia, precum și în scopul favorizării unor persoane din cercul său relațional la obținerea plăcuțelor de înmatriculare”, au adăugat procurorii.
Anchetatorii spun că și alți agenți de la Biroul Rutier ar fi mâncat gratis
Oamenii legi au mai afirmat că directorul restaurantului ar fi condus autoturisme fără permis în 3 situații, ultimul act fiind săvârșit în cursul zilei de 26 august 2020, când s-ar fi prezentat, la perchezițiile efectuate în cauză, la volanul unui autoturism, deși nu avea permis.
„Într-o manieră similară, inculpatul Cristinel Cătălin Lohan, agent de Poliție în cadrul Biroului Rutier Iași, ar fi pretins și primit produse alimentare pentru a-i proteja pe șoferii restaurantului (în 4 situații), iar Viorel Zaborilă, agent de Poliție în cadrul Biroului Rutier Iași, ar fi pretins produse alimentare pentru a nu amenda o persoană din familia administratorului restaurantului. În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane”, au încheiat procurorii anticorupție.