Fetiţa din Vaslui, transportată la Iaşi, care a încercat să se sinucidă a fost salvată de părinţi. Medicii i-au ghidat prin telefon

de: ifrimalex08@gmail.com
17:20, 14 iun. 2021

Doi părinţi din Vaslui şi-au salvat fetiţa în vârstă de 13 ani după ce aceasta a încercat să se sinucidă. Părinţii fetei au fost ghidați prin telefonul mobil de către medici, aceștia primind informațiile necesare pentru a reuși să-și mențina copilul în viață.

Minoră a ajuns la spitalul din Vaslui iar de acolo a fost transportată cu un elicopter SMURD la o unitate medicală din Iaşi. Fata nu este la prima abatere de acest fel, ultima dată când a încercat să se sinucidă a fost sâmbăta trecută. Cei care i-au înştiinţat pe părinţi ca fica lor este pe cale să se sinucidă au fost chiar câinii din curte care lătrau în curtea casei. Datorită patrupedelor tutorii fetei au reuşit să intervină la timp pentru a o salva.

Medicii spun că menţinerea unei stări conştiente de calm şi acordarea primului ajutor în astfel de cazuri sunt esenţiale.

„Este foarte important să ne păstrăm cumpătul și să ținem scot de toate sfaturile care se dau în mod frecvent din dispeceratele de Urgență în astfel de cazuri, până la ajungerea echipajelor specializate. Ideal ar fi că martorii în prezența cărora se produce un stop cardiorespirator să fie instruiți în acordarea manevrelor de prim ajutor, manevre simple, salvatoare de viață și când spun acest lucru mă refer la compresii toracice și ventilații corect făcute. Cu cât sunt mai repede efectuate aceste manevre salvatoare de viață cu atât cresc șansele de supraviețuire a unei persoane aflate în stop cardiorespirator. După primele cinci minute de hipoxie la nivelul creierului încep să se producă modificări Ireversibile. Cu fiecare minut cu care trece, în cazul unui stop cardiorespirator, în absența compresiilor toracice și a ventilațiilor scad șansele de resuscitare de aceea cu cât sunt mai multe persoane care cunosc aceste manevre salvatoare de viață cu atât șansele sunt mai mari ca o persoană aflată în stop cardiorespirator să fie salvată”, a spus pentru Antena 3, Alis Grasu, manager Ambulanţa Bucureşti -Ilfov.

Fetița de 13 ani care a vurt să se sinucidă avea proobleme neuropsihice…posibil ADHD. Aceasta a încercat să se spânzure de scara de la pod, iar îngerii păzitori ai feţei au fost chiar părinţii ei. Când au ajuns medicii la faţa locului fata era dată jos din ştreang. Medicii au stat pe tot parcusul drumului în telefon cu părinţii feţei pentru a le spune ce manevre de resescitare să folosească.

O altă sinucidere în Vaslui

În urmă cu 4 zile, 10 iunie 2021, un băiat în vârstă de 14 ani din comună Deleni, județul Vaslui, s-a spânzurat de un cireș în spatele casei după ce s-a certat cu tatăl său. Conform presei locale băiatul şi tatăl sau aveau o relaţie puţin tensionată deoarece acesta petrecea mult timp în faţa calculatorului. Iar în ultimele zile conflictul dintre cei doi s-a accentuat, ceea ce l-a determinat pe minor să-şi pună capăt zilelor. Trupul neînsuflețit a fost descoperit chiar de tată.

Tânărul era unul dintre cei mai inteligenți copii din comună și beneficia de bursă de merit, informează ziarul Vremea Nouă. Acesta mai avea trei frați, iar mama lui suferă de mai mulți ani de depresie. Trupul băiețelului va fi ridicat azi de la morgă, pentru a fi depus la biserica din Deleni.