Fetiță de 3 ani, la spital cu supradoză de droguri. Ce declară mama acesteia

de: BZI.ro
12:45, 05 iul. 2024

Medicii de la Spitalul Județean din Constanța au avut un șoc, atunci când o femeie și-a adus fetița la spital cu simptome ale unei supradoze de droguri. Fetița de doar 3 anișori a ajuns la spital cu simptome similare unei supradoze de droguri, dar deocamdată nu se știe cum i-au fost administrare.

Medicii au testat-o, iar fetița a ieșit pozitivă la canabis.

Deocamdată nu se cunosc detaliile acestui caz șocant, dar medicii îi oferă toate îngrijirile fetiței. Cel mai probabil va începe și o anchetă a celor de la Protecția Copilului pentru a se afla cum a reușit o fetiță de 3 ani să ajungă la spital cu supradoză de droguri.

Trei din 10 copii știu pe cineva care a consumat substanțe psihoactive / droguri

Într-o altă ordine de idei, menționăm cum trei din 10 copii afirmă că știu pe cineva care a consumat substanțe psihoactive / droguri, ponderea crescând la patru din 10, în cazul adolescenților. Îngrijorător este că indică pe cineva din grupul de egali (prieten / coleg de școală), ceea ce arată incidența ridicată a consumului în mediul școlar sau în proximitatea copiilor, potrivit unei anchete Salvați Copiii România.

Copiii cu vârsta peste 14 ani consumă în număr mai mare alcool și tutun: astfel, 27% afirmă că au consumat alcool, 19% au fumat țigări obișnuite, 11% tutun încălzit, iar 16% au vapat, în ultima săptămână.

Cu toate acestea, doar 3% dintre copii afirmă că au consumat personal substanțe psihoactive / droguri, fără nicio diferențiere privind vârsta, genul sau mediul de rezidență. Având în vedere incidența mare a consumului în grupul de egali și caracterul dezirabil al unui răspuns în cazul consumului propriu, datele acestea trebuie interpretate cu atenție, cel mai probabil procentul fiind subestimat.

Dintre cei care spun că au consumat personal, cei mai mulți spun că au făcut acest lucru de mai multe ori (peste jumătate dintre ei), iar substanța cea mai consumată este canabisul, urmată de ecstasy și LSD.

Observăm că majoritatea copiilor au auzit de cel puțin una dintre substanțele psihoactive menționate în studiu. Dacă pornind de la mediul de rezidență și gen nu există diferențe semnificative, când vine vorba de grupele de vârstă, copiii peste 14 ani afirmă că au auzit într-o proporție mult mai mare de toate tipurile de substanțe psihoactive, comparativ cu copii sub 14 ani.