Festivalul județean de datini „Serbarea datinilor”, la Palatul Copiilor Iași

de: Valentin Hutanu
04:00, 17 dec. 2019

Palatul Copiilor Iași organizează joi, 19 decembrie 2019, de la ora 14:00, în Sala de Festivități a instituției, Festivalul județean de datini „Serbarea datinilor”, ajuns la ediția a III-a. Acesta reprezintă un moment al trăirii noastre de peste ani, când vin Sărbătorile de Iarnă și redevenim cu toții copii.

„Ne vom bucura de obiceiuri în cadrul «Serbării datinilor» de altădată, căiuți/cete de colindători, teatru laic, scenetă inspirată de Sărbători, «Steaua sus răsare» în Sala de Festivități a Palatului Copiilor Iași. Va fi și Bazarul lui Moș Crăciun, stand cu dulciuri, ceai și jucării, de flashmob: În lumea poveștilor de iarnă cu copii și eroi de basm, iar în curtea Palatului Copiilor va fi amenajat «Orășelul copiilor», parcul tematic cu personaje de iarnă. E vorba de Moș Crăciun, spiridușii, renii și sania lui, Albă ca Zăpada, Crăciuneasa etc.”, arată cei de la Palat.

Și-au anunțat prezența ansambluri de la Răducăneni, Victoria, Valea Lupului, Prisăcani, Cucuteni.