Fermierii din Iași sunt interesați de programul Bazna și Mangalița, derulat de Direcția Agricolă. Au fost depuse zeci de cereri până în prezent, termenul limită de înscriere fiind 10 decembrie 2020

de: Raluca Costin
02:00, 04 nov. 2020

Crescătorii de porci din Iași s-au înscris în programul Bazna și Mangalița în număr mare, fiind depuse deja 23 de cereri, la Direcția Agricolă, din partea acestor fermieri. Fermierii crescători de suine autohtone din cele două rase pot depune cererile de înscriere, de plată și documentele justificative în programul de susținere a crescătorilor de porci de reproducție până la data de 10 decembrie 2020

Pogramul Bazna și Mangalița a fost reluat în anul 2020, după ce în anul 2019 a fost suspendat în condițiile creșterii numărului de focare de pestă porcină. Schema de ajutor de minimis se aplică producătorilor agricoli PFA, II și IF sau producătorilor agricoli persoane juridice. Valoarea ajutorului de minimis este de 1.200 lei/scroafă/an, cu condiția comercializării a minimum 4 purcei/ cap de scroafă/an la o greutate de minimum 8 kg/cap. În anul 2018, când programul a fost derulat pentru prima dată, s-au înscris peste 200 de ieșeni care voiau să obțină ajutorul în valoare de 500 de lei pentru fiecare purcel crescut.

Mary Eugenia Pană, președinte ACEBOP: „Aceste produse din carne de porc din rasele Bazna și Mangalița sunt pentru consumatorii de nișă”

Mary Eugenia Pană, președinte al Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP) din România, susține că prin acest program derulat de stat este susținut consumul de carne din rasele Bazna și Mangalița.

„Carnea de porc din rasele Bazna și Mangalița ar trebui comercializată la un preț mai mare, nu la același preț cu cel obținut la porcul metisat. Până la urmă, aceste produse din carne de porc din rasele Bazna și Mangalița sunt pentru consumatorii de nișă. Anul acesta se derulează programul care ar putea ajuta la salvarea acestor rase cu carne de calitate”, a spus Mary Eugenia Pană, președinte ACEBOP.

Cererea de înscriere în program se depune anual, o singură dată, însoțită de mai multe documente

Valoarea totală pentru ajutoarele de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii și în cele două exerciții financiare precedente. Valoarea totală estimată a schemei de ajutor de minimis, pentru perioada 2020-2022, este de 4.000.000 lei. Pentru anul 2020, suma alocată este de 1.000.000 lei. Potrivit Hotărârii nr. 365/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița”.

Pentru a obține subvenția de 1.200 de lei pe cap de animal, fermierii din județ trebuie să depună mai multe documente

Printre documentele obligatorii necesare obținerii subvenției de la stat sunt certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/ actul în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz, al solicitantului sau împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal. De asemenea, crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița trebuie să aibă documentul din care rezultă că exploatația figurează înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE), dar și documentul de înregistrare sanitar-veterinară/autorizația sanitar-veterinară. În anul 2019 programul a fost anulat din cauza înmulțirii focarelor de pestă porcină africană.