Fermierii din Iași, care în luna august 2020 au depus cererile la APIA pentru ameliorarea raselor, primesc 98.500 de lei drept subvenții

de: evelina.chitoroaga
02:00, 01 oct. 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru ameliorarea raselor de animale. La nivelul județului Iași a fost alocată suma de aproximativ 98.500 de lei pentru cererile depuse în luna august 2020, aferente serviciilor prestate în luna iulie 2020. Suma totală autorizată la plată este de 1.460.354,90 lei și se acorda de la bugetul de stat, de la Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Fermierii din Iași care au solicitat de la APIA banii pentru ameliorarea raselor vor avea în conturi subvenții în valoare de 98.500 de lei, bani acordați pentru activitățile din luna iulie 2020. Suma totală autorizată la plată este de 1.460.354,90 lei și se acordă de la bugetul de stat, de la Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 27 de solicitanți care au accesat această forma de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare.

Fermierii din Iași au primit subvenții în valoare de aproximativ 200.000 de lei pentru ameliorarea raselor

Fermierii din Iași au primit de la APIA subvenții în valoare de 70 de milioane de euro, bani pentru cererile depuse în campania 2019. Majoritatea agricultorilor din județ au primit banii pentru terenurile agricole lucrate în cadrul schemei de plată unice pe suprafață (SAPS), pentru fiecare hectar cultivat fiind plătită suma de 102 euro. De asemenea, o categorie importantă de beneficiari ai subvențiilor europene și de la bugetul de stat sunt marii crescători cu ferme zootehnice, din Iași.

Crescătorii din Iași au încasat, pentru anul de cerere 2019, subvenții în valoare de 15,5 milioane de euro pentru fermele zootehnice

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit fermierilor din Iași drept subvenții pentru fermele zootehnice 15,5 milioane de euro, din cele 70 de milioane de euro achitate fermierilor din Iași pentru anul de cerere 2019. În campania APIA 2020, derulată în perioada 15 martie-15 iunie 2020, au depus cererile unice de plată 19.965 de fermieri din Iași, care exploatează o suprafață de 265.979,15 hectare de teren agricol. Fermierii din Iași vor încasa primele subvenții pentru terenurile agricole sau pentru fermele zootehnice din luna octombrie 2020.

Începând cu 15 octombrie 2020, APIA va vira în conturile fermierilor din Iași primii bani pentru campania 2020

Fermierii din Iași au primit și subvenția APIA la motorină pentru trimestrul II din anul 2020, în valoare de 88.000 de lei. Primii bani pentru cererile depuse de agricultorii din județ în campania APIA 2020 vor intra în conturi la jumătatea lunii octombrie. Fermierii vor primi avansul din subvenții, care înseamnă 80 la sută din cuantumul pentru fiecare schemă de plată în cadrul căreia au solicitat subvenții în anul 2020.