Fermierii din Iași au investit 3 milioane de euro, bani europeni, în utilaje agricole moderne. AFIR continuă plățile către beneficiarii din județ

de: Raluca Costin
02:00, 09 aug. 2021

Fermierii din Iași care au vrut să schimbe utilajele agricole vechi cu altele noi, moderne, au accesat fonduri europene în valoare de 3 milioane de euro în anul 2021. Banii le-au fost plătiți de AFIR beneficiarilor din Iași care au depus proiecte în cadrul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020

Agricultorii din Iași care au vrut să-și schimbe utilajele vechi cu altele noi, performante, au obținut fonduri europene în valoare de 3 milioane de euro în anul 2021. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a virat în conturile fermierilor din Iași banii necesari pentru achiziția de utilaje agricole performante. Cea mai mare sumă acordată unui agricultor din Iași, în acest an, în cadrul Submăsurii 4.1 – Modernizarea exploatațiilor agricole – , este de 400.000 de euro.
Alte proiecte aprobate la finanțare au o valoare nerambursabilă cuprinsă între 100.000 și 300.000 de euro. De asemenea, agricultorii au obținut banii necesari pentru achiziția de utilaje agricole și prin intermediul GAL-urilor (grupuri de acțiune locală). GAL-urile sunt parteneriate de tip public-privat cu rol important în mediul rural, contribuind la dezvoltarea zonei de pe raza teritoriului de activitate (mai multe comune grupate) și având propriile bugete de finanțare a proiectelor.

Fermierii din Iași investesc fonduri europene în utilaje agricole performante

În județul Iași sunt mai multe GAL-uri. Acestea sunt cele din Codrii Pașcanilor, GAL Iași-Sud Vest, GAL Siret-Moldova, GAL Microregiunea Belcești-Focuri, GAL Stejarul, GAL Stejarii Argintii, GAL Colinele Iașilor, GAL Valea Prutului, GAL Poiana Vlădicăi, GAL Ștefan cel Mare și GAL Dealurile Bohotinului. Numai în ultimii doi ani, ieșenii au dezvoltat afaceri în mediul rural cu 13 milioane de euro. Fermierii au investit atât în ferme zootehnice, cât și legumicole. Dumitru Apostol și Marius Eșanu, tinerii fermieri din Iași care au deschis afaceri de succes în mediul rural, cu fonduri europene în valoare de 80.000 de euro, sunt oferiți drept exemple de bună practică în domeniul agricol de către reprezentanții GAL-ului Siret-Moldova.
O nouă sesiune de depunere a proiectelor de către fermierii din Iași care vor să lase cereri în cadrul Submăsurii 4.1 va fi deschisă în luna septembrie, bugetul alocat fiind în valoare de 140 de milioane de euro.

Tinerii ieșeni care s-au întors din străinătate investesc în ferme zootehnice și sere cu legume

În acest an, AFIR Iași a efectuat plăți în valoare de 36 de milioane de euro către beneficiarii din județ. Unele sume de bani au intrat în conturile tinerilor fermieri din Iași care au depus proiecte în anii trecuți, pentru Submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri. Tot în cadrul acestei submăsuri de finanțare, componenta diaspora, au fost depuse 16 proiecte.
Tinerii ieșeni care s-au întors din străinătate vor să investească banii europeni, în valoare de 40.000 – 50.000 de euro, în ferme zootehnice sau sere cu legume. Până în prezent au fost evaluate 5 proiecte eligibile la finanțare, depuse de tineri care au muncit în Anglia sau Italia. Aceștia trebuie să semneze contractele de finanțare și vor lua prima tranșă de plată, din suma totală, ce reprezintă 75 la sută din valoarea proiectului.