Fermierii din Iași au depus 2.141 de cereri în schema pentru ajutor COVID-19. Banii vor intra în conturile crescătorilor de bovine până la finalul acestui an

de: Raluca Costin
02:00, 12 aug. 2021

Fermierii ieșeni au depus 2.411 cereri pentru 30.973 de bovine și 2.721 de tone de lapte, în schema pentru ajutor COVID-19. Crescătorii care au solicitat ajutoarele financiare vor fi verificați de inspectorii APIA Iași. Sumele acordate sunt în valoare de 142,08 lei pe cap de bovină și 232,2 lei / tona de lapte. Suma maximă ce poate fi acordată unui fermier din Iași nu poate depăși 225.000 de euro

Fermierii din Iași cu minimum trei bovine în fermă au solicitat ajutorul de COVID-19 de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Crescătorii din Iași au depus 2.411 cereri pentru 30.973 de bovine și 2.721 de tone de lapte. Schema de ajutor de stat are rolul de susținere a activității crescătorilor din sectorul bovin, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19. Specialiștii susțin că sectorul bovin a fost grav afectat de situația creată de pandemie, iar datele statistice arată o creștere semnificativă a costurilor de producție în acest domeniu economic.

Fermierii ieșeni care primesc ajutorul de COVID-19 pentru bovine sunt acei beneficiari care au depus cererile în termenul legal și îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru această schemă de sprijin. La nivel național, numărul fermierilor care au depus cereri este de 93.593, iar numărul total de efective pentru care a fost solicitat acest sprijin este de 1.307.297 de bovine și bubaline (vite cornute, înrudite cu taurinele – n.r.). Potrivit legislației în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilității acestora, APIA efectuează controale administrative pentru solicitările depuse.

Fermierii din Iași pot obține o sumă maximă de 225.000 de euro, drept ajutor COVID-19

Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar, în funcție de numărul de capete de bovine eligibile, la care se poate adăuga valoarea calculată în funcție de cantitățile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 de euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență.
Plata ajutorului de stat se efectuează până pe 31 decembrie 2021. Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2021 dacă se constată că acestea nu au putut fi făcute din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la APIA Iași. Potrivit specialiștilor din cadrul instituției, fermierii din județ au primit subvențiile aferente anului de cerere 2020, în valoare de 65 de milioane de euro. Ultimii bani încasați de fermieri au fost pentru subvenția la motorină.

Crescătorii de bovine au primit 7.000 de euro/fermă, pentru cererile depuse în Măsura 21

Agricultorii din Iași care au înregistrat pierderi din cauza pandemiei au încasat în acest an ajutoare financiare în valoare de 7.000 de euro/fermă. Fermierii din Iași care au depus cereri în Măsura 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza de COVID-19, destinată sectoarelor zootehnic (bovine, ovine și caprine) și vegetal (legume, fructe și cartofi) au primit banii de la APIA, 7.000 de euro/fermă.
Cei 3.102 fermieri înscriși la APIA Iași au fost autorizați la plata ajutorului financiar. Dintre aceștia, 965 de fermieri din Iași sunt crescători de bovine, cu 11.045 capete solicitate la plată, 1.240 de crescători de ovine și caprine, cu 231.294 de capete, și alți 1.080 de fermieri care exploatează 1.586 de hectare cu livezi sau care au solarii cu legume.