Fermierii din Iași afectați de seceta din anul 2020 trebuie să se grăbească să depună cererile pentru despăgubiri dacă vor să încaseze banii mai repede. Avertismentul specialiștilor

de: evelina.chitoroaga
04:00, 28 mai 2020

Specialiștii din cadrul Direcției Agricole Iași transmit un mesaj către fermierii din Iași care vor să obțină cât mai repede sumele pentru culturile afectate de seceta din anul 2020. Agricultorii din Iași trebuie să se grăbească să depună cererile pentru despăgubiri pentru ca situația să fie centralizată cât mai repede, dar și pentru a fi stabilite sumele ce vor fi plătite agricultorilor cu culturi calamitate. La nivelul județului Iași s-au depus 200 de cereri din toate comunele din Iași, suprafața agricolă afectată de seceta din anul 2020 fiind de 28.000 de hectare.

Specialiștii din cadrul Direcției Agricole Iași transmit un mesaj către fermierii din Iași care vor să obțină cât mai repede sumele pentru culturile afectate de seceta din anul 2020. Verificările terenurilor agricole din Iași afectate de seceta din anul 2020 continuă până pe data de 15 iunie. Reprezentanții instituției ieșene susțin că dacă situația va fi centralizată mai repede, șansele fermierilor din Iași de a obține mai repede despăgubirile cresc. Aceștia sunt avertizați să declare corect suprafețele cu culturile agricole calamitate, pentru că altfel riscă să piardă banii de la stat.

Fermierii din Iași pot primi despăgubirile pentru secetă dacă se grăbesc să depună cererile la primării

Specialiștii din Iași trebuie să verifice 28.000 de hectare cu grâu, orz sau rapiță, afectate de secetă.

„Noi ne dorim ca fermierii să depună cererile pentru despăgubiri cât mai repede. Avem 13 echipe pe teren care verifică la fața locului solicitările fermierilor afectați de seceta pedologică și au depus documentele la primării. Vrem să încheiem cât mai repede controalele în teren pentru a se stabili sumele oficiale pe care le vor primi pentru fiecare cultură afectată de secetă. Termenul de depunere a cererilor este 15 iunie pentru culturile de toamnă, însă noi sperăm să finalizăm mai repede controalele în teren și să transmitem datele către Grupul de Suport Tehnic”, a declarat Gabriel Hoha, director executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași.

Cererile pentru despăgubiri depuse de fermierii afectați de seceta pedologică trebuie completate corect

De asemenea, fermierii din Iași trebuie să declare corect suprafețele cu culturile agricole distruse de secetă, altfel riscă să fie excluși de la plata despăgubirilor. În Iași nu au fost descoperite situații când fermierii au declarat o suprafață calamitată mai mare decât cea declarată la Direcția Agricolă în operativa de însămânțări din anul 2019, respectiv cereri cu suprafețe declarate de fermieri drept calamitate dar care le depășesc pe cele anunțate ca fiind însămânțate în toamnă.

„Dacă fermierii sunt mai atenți și depun repede cererile, situația va fi centralizată mai rapid și sumele solicitate vor fi plătite într-un timp cât mai scurt. Noi ne dorim ca fermierii să se mobilizeze și să meargă la primării să depună cererile”, a mai spus Gabriel Hoha, director executiv al Direcției Agricole Iași.

Agricultorii afectați de seceta din anul 2020 află ce despăgubiri vor primi după data de 15 iunie

Fermierii din Iași afectați de seceta pedologică trebuie să depună înștiințările cu datele de identificare ale deținătorului de teren agricol, suprafața totală declarată, suprafața calamitată estimativ pe fiecare din culturile calamitate, cu specificarea dacă suprafața calamitată se află în zona irigabilă. În baza înștiințărilor, Comitetul Local pentru Situații de Urgență întocmește un raport operativ, în termen de maximum 24 de ore de la înregistrarea înștiințărilor, pe care îl transmite către Centrul Operațional din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean și către Grupul de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice din județ.

Fermierii din Iași afectați de seceta din anul 2015 au depus cererile pentru despăgubiri pentru 22.000 de hectare de teren agricol

În perioada aprilie-septembrie 2015, fermierii din Iași care au fost afectați de seceta extremă au primit despăgubiri cuprinse între 210 lei și 420 de lei la hectar. Suprafața totală calamitată în anul 2015 a fost de 22.000 de hectare de teren agricol. Culturile agricole ale fermierilor din Iași au fost afectate în proporție de 30-100 la sută. Categoriile de culturi pentru care s-au acordat despăgubirile sub forma unor ajutoare de stat au fost porumb boabe, floarea-soarelui, soia, cartof, sfeclă de zahăr, legume, plante de nutreț, pășune și fâneață. La nivelul întregii țări au fost afectați 173.000 de fermieri, cu o suprafață calamitată de 1,65 milioane hectare.