Femeile de la Survivor România, nemulțumiri legate de locul de dormit. „Sunt măritată, nu-mi convine să…”

de: BZI.ro
13:01, 23 ian. 2023

În ultima ediție a show-ului de supraviețuire, femeile de la Survivor România au avut unele nemulțumiri legate de locul de dormit. Astfel, unele dintre „războinice”, care sunt măritate, nu au fost de acord să doarmă lângă bărbați. Pentru moment, doleanțele acestora au fost rezolvate, dar au apărut din partea altor „războinice”.

În weekend, „războinicii” de la Survivor România au început să se certe din vina condițiilor de dormit. Lucianna și Codruța s-au enervat la culme, iar colegii de trib au fost nevoiți să găsească o soluție. Astfel, telespectatorii emisiunii de supraviețuire de la Pro TV au aflat cum dorm, de fapt, concurenții.

Femeile de la Survivor România, nemulțumiri legate de locul de dormit

În cadrul ultimei ediții de la Survivor România 2023, Lucianna a ridicat problema dormitului alături de bărbați, așa cum se întâmplă în echipa lor. În asentimentul ei a fost și Codruța, femeie măritată și cu copii, care nu putea tolera așa ceva.

„Mie și Codruței, noi, căsătorite, cu copii, nu ne convine să dormim lângă un bărbat. Eu, dacă sunt acasă și mă uit la soțul meu, la suta de kilometri și văd că el se trezește lângă o femeie, nu-mi pică bine. Adevărul este că prima oară, noi v-am, lăsat pe voi acolo și eu și Codruța am dormit acolo, jos”, a spus Lucianna.

Așadar, după cum au pus problema cele două „războinice”, concurenții de la Survivor România 2023 dorm într-un pat mare, în natură, cum se nimerește. Femeile și bărbații se „înghesuie” unii în alții pentru a putea adormi, motiv care le supără mai ales pe cele măritate.

Ce soluție au găsit „războinicii”

După ce „războinica” și-a spus problema, colegii de echipă, mai ales bărbații, au început să caute soluții. Femeile au pornit o adevărată reorganizare ca să scape de problema ridicată de cele măritate, care nu vor să doarmă lângă un alt bărbat.

„Bine, atunci dorm băieții pe o linie și toate fetele pe linia cealaltă, dacă nu vă convine”, a fost soluția adoptată în cele din urmă.

Și oricât de multe schimbări ar face războinicii, ca Lucianna și Codruța să nu mai sufere, tot au fost „războinice” nemulțumite. Și aceasta deoarece nu voiau să doarmă lângă un anumit coleg, chiar dacă nu sunt într-o relație.