Femeie din Iași, mușcată de propriul soț! Victima, înjunghiată în spate cu un cuțit de bucătărie de cel care trebuia să o protejeze! Agresorul, pedepsit de judecători pentru tentativă de omor! (Exclusiv)
Un bărbat din județul Iași a fost pedepsit ieri de magistrați pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie. Judecătorii din cadrul Tribunalului l-au condamnat pe Costel Crăciun la 5 ani de închisoare. Procurorii spun că, înainte de a o înjunghia pe victimă, agresorul a mușcat-o de mâini
O femeie din Iași a trecut prin clipe de groază, din cauza propriului soț! Victima a fost înjunghiată de individul care ar fi trebuit să o protejeze. Mai mult, spun anchetatorii, agresorul a mușcat-o pe femeie de mâini înainte de a o înjunghia.
Acum a venit „nota de plată” pentru individ! Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat ieri pe Costel Crăciun la 5 ani de închisoare, pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie, în circumstanțe agravante.
„Instanța dispune confiscarea specială de la inculpat a cuțitului folosit de acesta la comiterea infracțiunii (un cuțit de bucătărie, cu mâner de culoare neagră și lama de 14,5 cm). Ia act că persoana vătămată M.C. nu s-a constituit parte civilă în dosar”, au menționat magistrații ieșeni.
De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Ieșeanul Costel Crăciun, acuzat că a încercat să-și ucidă nevasta cu un cuțit
Procesul lui Costel Crăciun a început pe 6 iulie 2020. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași l-au trimis în judecată pe acesta pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie, în circumstanțe agravante. Asta, după ce individul fusese reținut și, mai apoi, arestat preventiv de pe 18 iunie 2020.
Anchetatorii au afirmat că individul din satul Prigoreni, comuna Ion Neculce, și-a agresat soția, victima ajungând în stare gravă la spital. Asta, după ce ar fi fost lovită cu capul în figură, târâtă și înjunghiată cu un cuțit de propriul soț. Așadar, victima a fost la un pas de moarte, dar a reușit să scape din ghearele agresorului și să fugă 300 de metri, până la o vecină. Acolo, femeia a sunat de urgență la 112. În urma incidentului, soțul femeii, Costel Crăciun (49 de ani), a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor.
„În noaptea de 8 spre 9 iunie 2020, în jurul orei 23:00, inculpatul, înarmat cu un cuțit de mari dimensiuni, a intrat în camera în care soția sa dormea, din locuința respectivă, cu intenția de a o lovi. Datorită faptului că victima a auzit ușa scârțâind, aceasta s-a trezit, și-a dat seama că urmează a fi atacată și a reușit să se ferească”, a afirmat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Victima, mușcată de brațe de către agresor
Anchetatorii au adăugat că ieșeanul Costel Crăciun și-a continuat atacul, deși consoarta lui reușise inițial să scape. În plus, acesta s-ar fi dedat la scene de canibalism, mușcându-și victima de brațe.
„Victima a fost prinsă de păr de către inculpat și târâtă pe podea, până în camera lui. El a încercat să înjunghie victima, dar ea s-a apărat. Din acest motiv, inculpatul a lovit-o pe femeie în mod repetat cu capul în nas. De asemenea, el a mușcat victima de brațe. În momentul în care victima s-a aplecat din cauza durerii, inculpatul a înjunghiat-o de două ori în zona toracelui anterior (în spate)”, a adăugat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Oamenii legii au mai spus că soția individului a reușit să scape de sub ploaia de lovituri și să fugă, plină de sânge. Aceasta a ajuns la locuința unei vecine, aflată la o distanță de aproximativ 300 de metri. Victima a strigat după ajutor, iar vecina a sunat de urgență la 112. La fața locului a ajuns un echipaj medical, care a transportat femeia la spital. Soția individului a fost supusă unei operații, iar medicii au constatat că viața acesteia a fost pusă în pericol. Oamenii legii au demarat ancheta, dar nu au reușit să dea de agresor decât după câteva zile. Costel Crăciun a fost ridicat și dus la audieri, după care a fost reținut pentru 24 de ore.
„Nu-mi amintesc nimic!”, a declarat ieșeanul când a fost întrebat de ce a vrut să își ucidă soția.