Federația Rusă a abolit limita de vârstă pentru înrolare
Duma de Stat a Federației Ruse a adoptat astăzi, 25 mai, în prima și imediat în a treia lectură finală o lege care privește abolirea limitei de vârstă pentru încheierea primului contract de serviciu militar.
Legea exclude limita de vârstă pentru cetățenii de vârstă activă (n. r.: cetățeni străini), la care li se acordă dreptul de a încheia primul contract de serviciu militar, arată Interfax.
Nota explicativă a legii notează că „pentru utilizarea armelor de înaltă precizie, operarea armelor și a echipamentelor militare, sunt necesari specialiști foarte profesioniști”, iar aceștia devin de obicei astfel până la vârsta de 40-45 de ani.
Care sunt efectele noii legi
Totodată, în prezent se prevede ca primul contract de serviciu militar să poată fi încheiat de către cetățenii cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani și cetățenii străini – până la vârsta de 18 până la 30 de ani.
Punerea în aplicare a legii va contribui la „atragerea specialiștilor în specialități solicitate, în primul rând legate de cele civile, (suport medical, inginerie, întreținere, exploatare, comunicații) la serviciul militar în baza unui contract”, se arată în document.
Legea a fost elaborată de doi deputați din partidul „Rusia Unită”
Legea a fost elaborată de deputații din „Rusia Unită” (n. r.: partidul lui Putin) Andrei Kartapolov și Andrei Krasov.
Armata rusă se află în plină ofensivă în Ucraina, dar asaltul trupelor ruse a fost întâmpinat cu o rezistenţă acerbă din partea forţelor ucrainene, astfel încât Rusia a suferit pierderi materiale şi umane semnificative, deşi Moscova nu dezvăluie detalii în acest sens.
Armata rusă a suferit pierderi grele în cele aproape trei luni de război în Ucraina. Conform informațiilor furnizate de armata ucraineană, neconfirmate de ruși sau din surse independente, rușii au pierdut peste 28.000 de militari în această perioadă. Ultimul bilanț oficial al pierderilor oferit de Moscova a fost pe 25 martie, când Moscova a confirmat că 1.315 militari ruși au fost uciși după o lună de război.