Facultatea care te ajută să devii influencer! Ce materii ar trebui să studiezi
O universitate din Irlanda a introdus o nouă specializare: Creare de Conținut și Social Media. Altfel spus, aici se află facultatea care te ajută să devii influencer cu diplomă.
Facultatea care te ajută să devii influencer!
O universitate din Irlanda a introdus specializarea Creare de Conținut și Social Media. Cursurile sunt de 4 ani la Universitatea Tehnologică din Sud-Est (SETU) din Carlow și în cadrul acestei specializări studenții învață să își transforme prezența lor online în sursă de venit.
Printre materiile studiate se-numără crearea de videoclipuri, analiza datelor, brandingul personal, psihologia video creativă, antreprenoriatul, studiile celebrităților, psihologia povestirii, podcastingul.
Această meserie de influencer este una relativ recentă, iar cei care prestează această activitate sunt din ce în ce mai mulți. Chiar dacă este o activitate nu foarte solicitantă, este aducătoare de venituri consistente. Majoritatea celor care o prestează sunt tineri din Generația Z, dar există destul de multe persoane de vârsta a doua, chiar și a treia, care au dat de gustul ei.
Ideea înființării unei astfel de specializări a apărut în urma unui curs de vară intens numit „Digital Hustle”, lansat de Irene McCormick, directorul cursului Creare de Conținut și Social Media. Concurența este uriașă, mai exact 350 de solicitanți pe doar 30 de locuri. Profesori sunt, evident, unii dintre cei mai cunoscuți tiktokeri, scrie The Economic Times
„A avut un impact uimitor, am putut vedea apetitul pentru mai mult, așa că l-am extins la nivel de diplomă”, a declarat Irene McCormick, fostă producătoare și regizoare de televiziune.
Specializarea este acreditată și primii 15 studenți s-au înscris luna trecută.
Mulți studenți au deja experiență ca influeceri
Nu toți studenții la specializarea Creare de Conținut și Social Media vor să ajungă influenceri.
„Prietenii mei îmi spun că vorbesc mult, așa că m-am gândit că pot să fac bani din asta și m-am înscris la acest curs”, a menționat Harry Odife, în vârstă de 22 de ani.
Majoritatea studenților au deja ceva experiență ca influeceri și vor să își îmbogățească cunoștințele.
„Poți încerca să înveți singur acasă, dar aici beneficiezi de practică și teorie despre cum să te conectezi cu demograficele țintă online, iar acest lucru va face o mare diferență în cariera ta”, a mai spus Irene McCormick.
O studentă pasionată de hairstyling spune că obișnuiește să își posteze pe rețelele sociale creațiile, dar încă nu face bani din acest tip de conținut.
„Postez multe dintre coafurile pe care le fac pe TikTok și Instagram, ar fi frumos să am cunoștințele necesare pentru a transforma asta într-o afacere reală”, a spus Favour Ehuchie, o coafeză în vârstă de 18 ani.
Crearea de conținut nu este, totuși, o sarcină așa de ușoară cum ar putea părea la prima vedere. Activitatea nu se rezumă doar la cele câteva minute ale unui clip postat pe rețele, ci implică filmare, editare, planificare, organizare.
Așadar, a apărut facultatea care te ajută să devii influencer, iar elementele practice ale cursului includ învățarea despre camere și microfoane, precum și stagii de practică.