Expoziție a 80 de artiști români și britanici, la Muzeul de Artă al Palatului Culturii din Iași

de: Valentin Hutanu
04:00, 12 mai 2020

Una dintre primele manifestrări culturale pe care le-am putea admira la Muzeul de Artă al Palatului Culturii din Iași, după redeschidere, este și cea a 80 de pictori (români și englezi – n.r.). Aceasta este o expoziție de pictură contemporană și este intitulată „Dincolo de alte orizonturi/ Beyond Other Horizons”, realizată cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român. Demersul expozițional este rezultatul întâlnirii dintre Peter Harrap – curator și artist, Anna McNay – scriitor și curator, Florin Ungureanu – artist și curator

Expoziție a 80 de artiști români și britanici, la Muzeul de Artă al Palatului Culturii din Iași. Acesta este unul din primele evenimente ce vor putea fi admirate la Complexul Muzeal Național „Moldova” (CMNM) Iași, după redeschidere activității cu publicul. Aceasta va avea loc până la data de 31 mai 2020.

Ce cuprinde expoziția a 80 de artiști români și britanici, la Muzeul de Artă al Palatului Culturii din Iași

Expoziția este realizată în parteneriat cu British Council, Institutul Cultural Român, School of Slavonic and East European Studies din cadrul University College London (UCL) și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) Iași. Inspirată de poemul „Mapesbury Road”, al lui Paul Celan, expoziția „Dincolo de alte orizonturi/ Beyond Other Horizons” reunește pe simezele Muzeului de Artă din Iași, lucrări semnate de 40 de artiști britanici și 40 de artiști români. Demersul expozițional este rezultatul întâlnirii dintre Peter Harrap – curator și artist, Anna McNay – scriitor și curator și Florin Ungureanu – artist și curator. Cei 80 de artiști vor purta publicul într-o călătorie prin principalele teme ale poemului lui Paul Celan: mersul, limbajul și Alteritatea/ suprarealismul.