Exporturile Gazprom spre Europa au scăzut cu peste 25%
Astăzi, 16 mai, giganticul energetic rus Gazprom a anunțat că exporturile în țările din afara Comunității Statelor Independente (CIS) au scăzut cu 26,5% în perioada 1 ianuarie – 15 mai, la 55,9 miliarde de metri cubi de gaze (bcm).
De asemenea, compania a informat că a produs 193,8 bcm de gaze naturale în perioada 1 ianuarie – 15 mai, un declin anual de 3,7%.
Profitul net al companiei Gazprom a urcat recent
Recent, Gazprom a anunţat că profitul său net a urcat până la 2.093 miliarde de ruble (29 de miliarde de dolari) în 2021, de la 135,34 miliarde ruble în anul financiar 2020, afectat de pandemie, graţie creşterii preţurilor la petrol şi gaze naturale.
Compania controlată de statul rus a mai informat că vânzările sale au crescut cu 62%, până la 10.241 miliarde de ruble, cel mai mare rezultat anual înregistrat vreodată, în timp ce profitul operaţional a crescut de patru ori până la 2.411 miliarde ruble.
Uniunea Europeană refuză să plătească gazele din Rusia în ruble
Reamintim faptul că în urmă cu două luni, Rusia a cerut „țărilor neprietenoase” plata gazelor naturale în ruble, iar Uniunea Europeană a refuzat acest lucru. Această reacție a Rusiei vine în urma sancţiunilor care au fost impuse de către Occident Rusiei din cauza ofensivei ruse în Ucraina.
Cererea Moscovei de a plăti achizițiile de gaz în ruble este „o modificare unilaterală și nejustificată a contractelor și este legitim să o respingem”, a declarat comisarul pentru energie Kadri Simson.
Gazprom a oprit livrările prin conducta care tranzitează Polonia
Săptămâna trecută, Gazprom a anunțat că încetează să mai folosească un gazoduct-cheie în tranzitul gazelor naturale către Europa – prin Polonia. Adoptarea unor contra-sancţiuni ruse „înseamnă o interzicere a utilizării unui gazoduct care aparţine EuRoPol GAZ (care exploatează partea poloneză a gazoductului Yamal-Europa) de transport al gazelor naturale ruseşti prin Polonia”, anunţă într-un comunicat postat pe Telegram Gazprom.
„A fost stabilită o interdicție privind tranzacțiile și plățile în favoarea persoanelor aflate sub incidența sancțiunilor, în special, pentru Gazprom, aceasta înseamnă o interdicție privind utilizarea unui gazoduct deținut de EuRoPol GAZ pentru a transporta gaz rusesc prin Polonia”, se arată în comunicatul Gazprom.