Explozia devastatoare din Beirut a lăsat cel puțin 200.000 de persoane fără locuințe
Cel puțin 200.000 de oameni au rămas fără locuinţe după ce explozia uriaşă de marţi, din portul din Beirut, a distrus foarte multe clădiri. Mai mult, ibanul mai are rezerve de grâne pentru „ceva mai puţin de o lună”, în condiţiile în care deflagraţiile din capitală au distrus principalul siloz al ţării. Marwan Abboud, guvernatorul capitalei Beirut, a declarat postului MTV News că între 200.000 şi 250.000 de oameni şi-au pierdut locuinţele, iar autorităţile iau măsuri pentru a le asigura hrană, apă şi adăpost, anunță agenția dpa.
Mai mult, oficialul a adus aminte că un raport pe probleme de securitate redactat în anul 2014 avertiza cu privire la posibilitatea unei explozii în capitala Libanului din cauza unor materiale extrem de inflamabile care nu fuseseră depozitate în condiţii de siguranţă.
„Am pierdut 10 membri ai Brigăzii de Pompieri din Beirut, iar valoarea pagubelor este estimată între 3 şi 5 miliarde de dolari, poate chiar mai mult”, a afirmat Abboud.
Premierul Hassan Diab declarase marţi că explozia – care a făcut cel puţin 100 de morţi şi peste 4.000 de răniţi – s-a produs la un depozit în care se aflau stocate circa 2.750 de tone de azotat de amoniu, timp de şase ani, fără măsuri de siguranţă.
Silozul din Beirut, distrus în totalitate
Principalul siloz de grâne al Libanului a fost distrus în exploziile de marţi din Beirut, împreună cu tot grâul depozitat înăuntru, ceea ce face ca Libanul să mai aibă rezerve de grâne pentru mai puţin de o lună, cu toate că alte vase cu provizii sunt pe drum, a declarat miercuri, pentru Reuters, ministrul economiei, Raoul Nehme. Nehme a precizat că Libanul are nevoie de stocuri care să-i ajungă timp de cel puţin trei luni pentru a-şi asigura siguranţa alimentară şi că în prezent caută alte spaţii de depozitare.
În momentul exploziei, în silozul din Beirut erau stocate 15.000 de tone de grâu, a declarat Ahmed Hattit, şeful sindicatului importatorilor de grâu, pentru ziarul local Al-Akhbar. Hattit a afirmat că rezervele actuale de făină sunt suficiente pentru a acoperi nevoile pieţei timp de o lună şi jumătate şi a anunţat că patru nave care transportă în total 28.000 de tone de grâu nu au apucat să ancoreze în port. Libanul, cu o populaţie de 6 milioane de locuitori, încearcă să transfere imediat patru nave care transportă 25.000 de tone de făină către portul Tripoli, a declarat o oficialitate din Ministerul Economiei la postul de ştiri LBCI.