Experienţă traumatizantă pentru o tânără. Ce a găsit aceasta pe maşina sa după ce a fost urmărită de un individ dubios
Experienţă cel puţin traumatizantă pentru o tânără din Statele Unite. Femeia a avut parte de o sperietură groaznică după ce a constatat că este urmărită de un bărbat dubios în parcarea unui supermarket. Haley West a postat un video pe contul ei de TikTok în care a tras un semnal de alarmă pentru toate femeile.
Experienţă traumatizantă pentru o tânără
În zilele noastre, să fii femeie a devenit o adevărată provocare. Haley West, o tânără din SUA, a tras o sperietură groaznică după ce a sesizat că un individ începe să o urmărească în parcarea unui supermarket. Dorindu-şi să tragă un semnal de alarmă pentru toate femeile, Haley a făcut un clip video pe care l-a postat pe contul ei de TikTok, în care a explicat, cu lux de amănunte, întreaga întâmplare.
Haley a plecat dintr-un supermarket şi s-a îndreptat către maşina sa, pe care o lăsase în parcarea din faţa magazinului. Încă terifiată, tânăra a mărturisit că, la un moment dat, un bărbat a început să o urmărească insistent.
„Efectiv acum am pielea de găină, mi s-a întâmplat cel mai ciudat lucru. Am ieşit de la Fresh Thyme şi m-am îndreptat către maşina mea, aflată acolo în parcare. Am văzut un tip care mergea cam aproape de mine, se apropia tot mai mult şi mă tot întreba cum mă cheamă.
L-am ignorat complet şi am continuat să merg, însă şi el a continuat să mă urmărească. S-a îndreptat spre maşina mea, dar nu am reacţionat, pentru a nu-şi da seama că este a mea, deşi cred că ştia deja acest lucru” a spus Haley, încă şocată de cele trăite, potrivit mirror.co.uk.
În loc să urce în maşină şi să plece, Haley a traversat strada şi a mers la un magazin, după care s-a întors la maşină, găsind un lucru ciudat.
„Când m-am întors la maşină, pe capotă era o sticlă cu apă. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva. E foarte important să fii atentă, mai ales dacă eşti femeie” a mai spus tânără.
Sticla de apă lăsată pe capotă, semnal de pericol
Clipul postat de Haley pe TikTok a stârnit fel şi fel de reacţii, iar o tânără pe nume Elle s-a grăbit să împărtăşească cu urmăritorii săi un episod similar. Detaliul-cheie? Sticlă cu apă de pe capota maşinii sale.
„Haley a fost urmărită de un bărbat, iar după ce s-a întors la maşina ei, a găsit o sticlă cu apă pe capotă. Aceasta este o tactică folosită de traficanţi şi răpitori, pentru a vă face să ieşiţi din vehicul şi să reacţionaţi, să luaţi sticlă cu apă aflată acolo.
Dacă ţi se întâmplă să găseşti o sticlă cu apă pe capota maşinii tale, atunci când te întorci la ea, nu te grăbi să o iei, ci arunc-o de pe capotă. Mai mult, dacă simţi că te urmăreşte cineva şi te simţi ameninţat, nu te grăbi să conduci spre casă, ci mergi într-o altă direcţie, la o secţie de Poliţie sau la un service auto pentru a-ţi verifica maşina, că nu cumva să îţi fi pus cineva un GPS cu ajutorul căruia să te urmărească.
Dispozitivele GPS pot fi plasate în partea de jos a maşinii şi pot oferi locaţia în care te afli, ceea ce este periculos. Traficanţilor nu le pasă câţi ani ai, dacă te vor, vor încerca să te prindă. Fii mereu cu băgare de seamă, stai în siguranţă”, a spus tânără, potrivit sursei citate.