Executorii judecătorești vând un apartament pe strada Aeroportului! Prețul este de 59.000 de euro

de: evelina.chitoroaga
04:00, 27 nov. 2019

În perioada următoare, pe data de 17 decembrie, executorii judecătorești valorifică bunurile debitorilor Daniela și Claudiu Damian. Este vorba despre un apartament situat pe strada Aeroportului nr.1D, compus din două camere, cu o suprafață utilă de 56,03 metri pătrați. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire de 276.063 lei, aproape 59.000 euro. Procedura este organizată la cererea creditoarei BRD – Groupe Societe Generale SA.

„Invităm pe toți cei care doresc să cumpere imobilul să se prezinte la locul fixat, având asupra lor acte de identitate, cu mențiunea că termenul limită pentru depunerea ofertei de cumpărare, însoțită de dovada consemnării – cauțiunii reprezentând 10 la sută din prețul de începre a licitației este ziua premergătoare licitației, cu excepția ofertelor de cumpărare cel puțin egale cu prețul de începere a licitației, care pot fi depuse inclusiv în ziua licitației”, se arată în anunțul publicat de către executorul judecătoresc Cătălin Răzvan Chiriac.