Executorii judecătorești vând un apartament de pe strada Canta! Imobilul are o suprafață utilă de 47 mp

de: Redacția BZI
02:00, 11 ian. 2022

Un apartament cu două camere de pe strada Canta, municipiul Iași, va fi scos la vânzare de executorii judecătorești. Debitorul riscă să rămână fără imobilul evaluat la aproape 70.000 de euro. Licitația este programată la finalul lunii ianuarie 2022

Executorii judecătorești din Iași organizează noi licitații pentru valorificarea bunurilor deținute de debitori. Astfel, pe data de 26.01.2022, este programată procedura pentru vânzarea unui apartament situat pe strada Canta, nr.1-5, bloc 457, parter. Apartamentul este deținut de un anumit Gabriel Panțîru, care nu a înapoiat un împrumut obținut de la Lăcrămioara Maria Dogaru, cu domiciliul în comuna Strunga, județul Iași. Imobilul este compus din două camere, bucătărie, baie, două holuri, cu o suprafață utilă de 47 de mp. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire a licitației de 338.000 de lei, fără TVA, aproape 70.000 de euro.

”Somăm pe toți cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să-l anunțe pe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare. Invităm pe toți cei care doresc să cumpere imobilul urmărit silit să se prezinte la data, locul și ora stabilite pentru vânzare, având asupra lor cartea de identitate și până la această dată să prezinte oferta de cumpărare”, se arată în anunțul executorului judecătoresc Bogdan Tufeanu.

Executorii vând și proprietatea lui Adrian Coca, fostul director al companiei Totalgaz Industrie

Nu în ultimul rând, pe data de 20.01.2022, executorii judecătorești au reprogramat licitația pentru valorificarea bunurilor ce aparțin lui Adrian Coca, fost director la compania Totalgaz Industrie, acum aflată în insolvență. Adrian Coca a pus gaj vila de pe strada Ioan Petru Culianu, iar banii au fost folosiți pentru susținerea activității din firmă. Apoi a demisionat, dar a rămas cu o datorie de peste 1 milion de euro la First Bank. Licitația pentru valorificarea imobilului pornește de la 2.063.366 de lei, aproape 400.000 de euro, după ce procedura a eșuat în mai multe rânduri, din cauză că nu s-au prezentat ofertanți. Licitația va fi organizată la sediul executorului judecătoresc Ciprian Sârbu.

Vila lui Adrian Coca, situată chiar lângă proprietatea lui Ioan Pârău, patronul Totalgaz Industrie, are regimul de înălțime D+P+1+M. Suprafața de teren este de 2.765 mp. La demisol, suprafața utilă este de 75,50 mp, parter – 227,77 mp, etaj – 248,07 mp, mansardă – 213,04 mp. Proprietatea este completată de un garaj cu o suprafață construită de 71 mp. Și Ioan Pârău se află în aceeași situație, riscă să piardă proprietatea de la adresa amintită, tot din cauza datoriilor la bănci.

Datoriile Totalgaz Industrie ajung la 80 de milioane de euro

Recent, a fost întocmit tabelul definitiv al creanțelor, pentru compania Totalgaz Industire, document ce arată că, în acest moment, datoriile companiei sunt de 401.048.492 de lei, aproape 80 de milioane de euro. Asta, în condițiile în care cifra de afaceri a firmei nu depășește nivelul de 6 milioane de euro. O creanță importantă aparține chiar omului de afaceri Ioan Pârău, care ajunge la 126.516.726 de lei, adică 25 de milioane de euro. Cu alte ocazii, Ioan Părău s-a arătat optimist în ceea ce privește salvarea companiei.