Executorii judecătorești vând un apartament cu 5 camere în zona Canta! Proprietarii au făcut un împrumut de aproape 400.000 de franci elvețieni – FOTO

de: Ciprian BOARU
02:00, 22 iul. 2023

Un apartament cu 5 camere este scos la vânzare de executorii judecătorești din cauza unei datorii în franci elvețieni. Procedura este programată la începutul lunii septembrie 2023. Imobilul are nu mai puțin de 135 de metri pătrați. Prețul de pornire a fost redus cu 25 la sută

Executorii judecătorești din Iași organizează noi licitații pentru valorificarea bunurilor deținute de debitori. Astfel, pe data de 07.09.2023 este programată licitația pentru vânzarea unui apartament din zona Canta. Procedura este organizată la cererea creditoarei Eurobank, care are de recuperat suma de 392.091 de franci elvețieni, în baza unui contract de împrumut. Debitorii Florin Costache și Cristina Gheorghe (fostă Costache) riscă să piardă imobilul, dacă nu achită datoria.

„Invităm, pe această cale, pe toți cei interesați care posedă vreun drept real, de chirie, privilegiu, ipotecă sau alt drept real de creanță asupra imobilului, să depună în scris obiecțiunile lor la sediul executorului până la termenul de vânzare, după care nu li se vor mai lua în considerație obiecțiunile”, se arată în anunțul executorului Andreea Darie.

Contractul de credit a fost semnat în 2007. Executorii au scos la vânzare și o vilă cu living și 3 dormitoare la etaj.

Executorii vând apartamentul cu 100.000 de euro

Apartamentul scos la vânzare este identificat în bloc 521, scara C, etaj 4, de pe strada Luca Arbore, nr. 40. Imobilul are o suprafață de 135 de metri pătrați. Prețul de pornire al procedurii este de 528.469 de lei, aproape 100.000 de euro. Acesta a fost diminuat cu 25 la sută față de procedura anterioară, când nu s-au prezentat ofertanți. La un moment dat, și vila patronilor de la florăria Ikebana a fost scoasă la licitație.

Mașinile proxeneților sunt scoase din nou la vânzare

Totodată, mai mulți proxeneți din Iași riscă să rămână fără o parte din bunuri după ce au fost condamnați definitiv la ani grei de închisoare. Totul a început în 2013, când Iulian Focșa, Mihai Andrei și Diana Florina Iftimie au pus bazele unei rețele de prostituție. Indivizii traficau minore în Anglia, de pe urma lor obținând sume importante. Fetele erau obligate să se prostitueze în locuințe închiriate sau bordeluri clandestine.

Traficanții căutau, în special, tinere ce proveneau din familii dezorganizate din zona rurală a județului Iași. În cazul în care minorele traficate refuzau să se prostitueze, erau constrânse prin abuzuri psihice și fizice. Acum, victimele încearcă să obțină despăgubiri prin intermediul executorilor. Astfel, pe data de 26.07.2023, executorul Bogdan Tufeanu organizează o licitație pentru vânzarea unui lot de 3 mașini aflate în proprietatea condamnaților. Este vorba despre trei autoturisme, marca Lincoln Navigator, Skoda și Audi. Cele 3 mașini nu valorează mai mult de 20.000 de lei. Este a doua oară când se organizează licitația.

Autoturismele pot fi vizionate în comuna Aroneanu, strada Mihai Eminescu.