Exclusiv! Deşi avea ordin de restricţie, mama l-a primit în casă! Fiul şi-a ucis cu sânge rece părintele care l-a crescut – FOTO

de: cristian.george
09:15, 03 feb. 2020

UPDATE: În urma unui conflict spontan, bărbatul a luat un lemn de pus pe foc şi a lovit-o pe femeie în zona capului. În urma loviturii, femeia a căzut la pământ. Bărbatul a observat că femeia nu mai mişca şi a sunat, după jumătate de oră la numărul unic de urgenţă 112. Bărbatul este cunoscut ca fiind o persoană conflictuală, cei doi se certau des, mai ales că tânărul era un consumator înrăit de alcool.

UPDATE: Informaţii şocante ies la iveală. Fiul era cunoscut cu un trecut violent, tocmai din această cauză, acesta avea un ordin de restricţie emis de oamenii legii. Ordinul de protecţie expirase pe data de 26 ianuarie. In pofida neînţelegerilor pe data de 3 februarie mama l-a primit pe fiu în casă, zi în care acesta şi-a omorât cu sânge rece părintele.

UPDATE: Numele criminalului este Roman Constantin. Vecinii au afirmat că poliţiştii au fost chemaţi de multe ori. Acesta obişnuia să facă scandal destul de des.

Știre inițială: Un tânăr este suspectat că a comis o faptă oribilă a intrat în atenția oamenilor legii.  Astfel, în urma unui telefon la numărul unic pentru situații de urgență 112, autoritățile au fost alertate cu privire la faptul că un individ în vârstă de 44 de ani din localitatea ieșeană Gâștești (Pașcani) și-ar fi ucis mama în vârstă de 84 de ani.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje medicale și de Poliție, precum procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Iași și criminaliștii.  Din păcate, echipajul medical nu a putut face altceva decât să constate decesul femeii. Pe de altă parte, anchetatorii au întocmit un dosar penal pentru omor.  Oamenii legii îl vor audia pe principalul suspect, după care procurorii ieșeni vor dispune o eventuală măsură preventivă sau vor solicita arestarea pentru 30 de zile la Tribunalul Iași.