Update: Polițiștii au fost informaţi iniţial că o elevă a fost agresată fizic şi ameninață cu arma de un grup de tineri. Ulterior tânăra a infirmat aceste acuzaţii.
Update: Reporterii Cotidianului „Bună Ziua Iași” au aflat că tânăra nu doreşte să depună plângere împotriva grupului de băieţi şi a afirmat că nu a fost ameninţată de aceştia.
„Pe la ora 17.30 am fost sesizați cu privire la faptul că o elevă din municipiul Iași ar fi fost amenințată. Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că aceasta ar fi avut discuții contradictorii cu un tânăr, fără a fi amenințată.”, a declarat Beatrice Romanescu, purtător de cuvânt al IPJ Iași
Update: „A fost un incident. Nu pot oferi mai multe detalii. A fost o altercație. Poliţia Locală Iași se ocupa de acest caz și așteptăm detalii de la ei. Nu e vorba de elevi ai instituției noastre”, a precizat prof. dr. ing. Anca Eugentina Roznivan – director al Liceului Tehnologic de Transporturi și Construcții.
La Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iaşi, un grup de aproximativ zece tineri a intrat în curtea instituţiei cu scopul de a răpi două fete. Aceștia aveau un comportament agresiv și amenințător. Unul dintre băieţi era înarmat cu un pistol. Paznicul a apelat imediat la 112 şi s-a închis într-o cameră fiind în incapacitatea de a gestiona situția. În momentul în care echipajul de poliţie a ajuns la faţa locului, băieţii plecaseră. Tinerele ameninţate sunt cazate în căminul instituției. Cele două fete sunt în stare de șoc în urma incidentului.
Revenim cu detalii