Exclusiv! Schelete în dulap în cazul Maleon! Avem „filmul” ultimelor ore din viața celor doi soți! Familia Andei a sperat până în ultimul moment că Bogdan a murit primul! Detalii unice!
După mai bine de doi ani de la moartea soților Maleon, încă mai sunt detalii nespuse. Puțini știu că familia Andei a încercat să obțină averea femeii, dar nu a reușit din cauza testamentului. Unul dintre cei mai cunoscuți avocați din țară a încercat să afle dacă într-adevăr Anda a murit prima. Detaliul care poate părea nesemnificativ a jucat cel mai important rol
Au trecut doi ani de la dispariția soților Maleon, doi ani plini de întrebări fără răspuns pentru întreg mediul academic ieșean. Anda și Bogdan Maleon erau un cuplu model. Așa părea din exterior. Între cei doi soți lucrurile nu erau însă tocmai roz. Bogdan avea o relație extraconjugală cu o fostă studentă. O relație bazată mai mult sau mai puțin pe iubire. Câțiva prieteni de-ai lui Bogdan Maleon știau de această relație și au spus la un moment dat că relația dintre Bogdan și amanta lui era o relație pe interes, din partea tinerei. Tocmai această relație dintre Bogdan și amantă ar fi dus încet, dar sigur către sinuciderea Andei. Despre Anda și Bogdan nimeni nu are de spus cuvinte urâte. Ambii făceau parte din lumea bună a Iașului, fiind o familie respectată. Vestea morții lor a venit ca un șoc chiar în ziua de Crăciun. Asta se întâmpla în anul 2017. Anda și Bogdan aveau o casă frumoasă, aproape de centru. Acolo au fost găsiți amândoi decedați.
Nici vorbă de crimă
După descoperirea macabră, anchetatorii au luat în calcul toate variantele posibile. Inițial s-a crezut că este vorba despre o crimă urmată de sinucidere. Bogdan Maleon a fost găsit spânzurat, iar Anda a fost găsită moartă în aceeași cameră, având urme de strangulare în zona gâtului. În urma necropsiei s-a stabilit că ambii soți au murit în urma asfixierii mecanice. Varianta care a fost luată în calcul cel mai serios a fost cea în care Anda s-a sinucis prima, fiind găsită de Bogdan. Ulterior, Bogdan ar fi încercat să o salveze, dar nu a reușit. Într-un final s-a sinucis și el. Surse din cadrul anchetei au precizat că în ajunul Crăciunului Anda și Bogdan s-au comportat ca un cuplu normal, au petrecut împreună și chiar ar fi avut contacte intime. O seară de Ajun de poveste avea să se transforme într-una de coșmar. În urma audierii a zeci de persoane și a obținerii datelor legate de convorbirile telefonice a celor doi soți, oamenii legii au reușit să contureze totul.
A vorbit cu amanta în seara tragediei
Bogdan și Anda au petrecut împreună și au consumat alcool. O cantitate destul de mare însă. În urma necropsiei s-a stabilit că Bogdan Maleon avea o alcoolemie de 2,40 miligrame alcool pur în sânge, iar Anda, 1,70 miligrame alcool pur în sânge. Chiar dacă cei doi ar fi avut o seară liniștită, la un moment dat a început cearta între ei. De la ce a plecat totul? Se pare că, la un moment dat, în noaptea de 24 spre 25, Bogdan ar fi vorbit la telefon cu amanta sa, iar Anda ar fi auzit asta. Desigur, nimeni nu știe dacă asta a fost picătura care a umplut paharul și a determinat-o pe Anda să se sinucidă, însă acesta este scenariul cel mai plauzibil. Anda s-a sinucis, iar la o diferență de 2-3 ore și Bogdan a recurs la același gest. Diferența de timp de la moartea Andei și moartea lui Bogdan Maleon a fost foarte importantă. Familia Andei ar fi sperat până în ultimul moment că primul a decedat Bogdan Maleon. De ce? Totul este legat de testamentul celor doi soți și de anumite clauze.
Detaliul „picant” din testament
După moartea soților s-a adus în discuție testamentul celor doi. În acel testament scria negru pe alb că, după moartea lor, averea va ajunge în proprietatea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, știindu-se apropierea lui Bogdan Maleon, fostul șef al BCU Iași, de mediul academic. Într-adevăr, averea soților Maleon, conform testamentului, va ajunge la UAIC, însă familia Andei a luptat să obțină bunurile celor doi soți. În testamentul celor doi era scris că averea va ajunge în proprietatea UAIC dacă ambii vor muri în același timp. Dacă va muri prima dată Anda, va moșteni partea lui Bogdan și invers”, a precizat o sursă din cadrul anchetei. Legându-se de acest aspect, familia Andei a angajat unul dintre cei mai cunoscuți avocați din București, pe Doru Ursu. Acesta a fost atent la întreaga anchetă sperând că va putea dovedi că Bogdan Maleon a murit primul, pentru ca averea să ajungă într-un final în familia Andei. Nu s-a întâmplat asta. Pe scurt, după o ceartă și ceva probleme din trecut, Anda s-a spânzurat, iar la câteva ore distanță a făcut același lucru și Bogdan Maleon. După moartea lor averea a revenit UAIC Iași. Aceasta a fost povestea soților Maleon. Dumnezeu să-i ierte!