EXCLUSIV. Rețeaua de cumetri care a căpușat drumurile din Iași. Dezvăluiri făcute din biroul lui Maricel Popa de la Consiliul Județean. S-au scurs milioane de euro către o familie influentă din Moldova
Milioane de lei din banii ieșenilor s-au dus în conturile afaceriștilor, politicienilor și rubedeniilor apropiate ale lui Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Rețeaua este una bine pusă la punct. Încrengătura începe cu Ion Echimov, cel care controlează firma Eky Sam SRL din Târgu Frumos, și ajunge până în județul Neamț la Romică Rotaru, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, care controlează firma Darcons SRL. Fiul lui Romică Rotaru, parlamentar de Neamț, s-a căsătorit cu fiica lui Ioan Echimov. Firmele celor doi cuscri au luat saci de bani pe lucrări făcute greșit din banii Consiliului Județean, condus de Maricel Popa. Se decontează sume uriașe pe lucrări care costă mult mai puțin
Cele mai mari lucrări de asfaltare sau pietruire din județul Iași au ajuns pe mâna unor persoane apropiate de Maricel Popa, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași. Sume de ordinul milioanelor de lei au intrat în conturile unor apropiați ai șefului CJ Iași, în vreme ce drumurile sunt făcute după ureche. Proiectele de reabilitare a drumurilor din județul Iași au fost luate în ultimii ani de către marii asfaltatori din regiune, aceștia fiind chiar și rude. Totul începe cu Ion Echimov, cel care controlează grupul de firme Eky Sam SRL din Târgu Frumos. Acesta a devenit extrem de apropiat de Maricel Popa și indiferent că a participat cu Eky Sam SRL sau Eky Route SRL la asfaltări, a prins grosul contractelor. De ani buni, firmele lui Ioan Echimov au prins contracte cu Consiliul Județean Iași.
Firma Eky Sam SRL a fost condamnată în 2018 pentru fraudă cu fonduri europene într-un dosar cu Primăria comunei Ion Neculce. A primit interdicție de a partcipa la licitații timp de cinci ani. Pentru o perioadă, Echimov a scos la înaintare firma Eky Route SRL, firmă care a luat de la Consiliul Județean contractul de deszăpezire pe două ierni, valoarea lucrării fiind de peste 13 milioane lei (2.7 milioane euro).
Deși are interdicție în mod normal, Eky Sam SRL a revenit în joc și a reînceput să obțină contracte de la Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași. Această direcție subordonată lui Maricel Popa este condusă de Ciprian Ovidiu Ciucan, fost angajat la firma Eky Sam SRL. De exemplu, Direcția de Drumuri a atribuit lui Eky Sam la final de februarie modernizarea DJ 281 B Coarnele Caprei- Arama (km 10+ 770- 12+593). Echimov va încasa 4,6 milioane lei pentru acest contract. Tot în februarie, Eky Sam SRL a luat un contract de 4,8 milioane lei (1 milion de euro) pentru refacerea DJ 280 Oțeleni – lim. jud. Neamț (km 18+094 – km 20+378).
Patronii Eky-Sam SRL și Darcons SRL au devenit cuscri
De ceva timp, în județul Iași și-a făcut apariția firma Darcons SRL din comuna Cordun, patronată de Romică Rotaru, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț. Firma acestuia a ajuns abonată la bani publici, iar ușor-ușor a ajuns un partener de nădejde pentru Eky Sam SRL. Lucrurile au evoluat atât de bine între Romică Rotaru și Ioan Echimov, încât de anul trecut cei doi au devenit cuscri. Fiul lui Romică Rotaru este Alexandru Rotaru. Tânărul este parlamentar PSD de Neamț.
În luna iulie 2019, Alexandru Rotaru (30 ani) s-a căsătorit cu Tania Roxana Echimov (30 ani), fiica lui Ioan Echimov. Căsătoria civilă a avut loc la Primăria comunei Dulcești din județul Neamț.
Alexandru Rotaru a ajuns pe listele pentru Parlament impus de tatăl său, Romică Rotaru. Între timp a avut mai multe dispute cu Ionel Arsene, baronul local și președintele CJ Neamț. Alexandru Rotaru ar urma însă să candideze pentru Primăria municipiului Roman la alegerile locale din toamna acestui an. Tânărul deputat deține firma Drum Construct SRL din Cordun, județul Neamț.
Familia Rotaru s-a extins și în județul Iași
Firma fiului, Drum Construct SRL, a prins unele contracte în județul Iași. La început de drum în Parlamentul României, acesta a luat un contract de peste 2,1 milioane de lei de la Primăria comunei Hălăucești pentru asfaltarea drumurilor din localitate. Firma are o vechime de 15 ani, fiind înființată în 2005. În anul 2018, firma avea 5 angajați și a înregistrat un profit de 17.000 lei, dar și datorii de peste 681 mii lei.
„Nu am mai avut altele (în afară de contractul de la Hălăucești- n.r.). Eu sunt asociat la firma mea și atât. În afară de relația tată-fiu nu este altceva. Sunt inginer de meserie și este normal să-mi fac treaba”, a spus Alexandru Rotaru, deputat PSD Neamț și fiul lui Romică Rotaru.
Darcons SL, firma lui Romică Rotaru, a intrat pe piața drumurilor din Iași cu un scandal monumental. În urmă cu mai mulți ani, Darcons SRL a prins o lucrare în zona comunei Mircești pentru jumătate de milion de lei. Firma a fost acuzată că a turnat asfalt direct peste gropile din șosea și a fost pusă să refacă toată lucrarea. Darcons SRL a tot amânat începerea lucrărilor mai bine de o lună în preajma sezonului rece și a turnat asfaltul pe ploaie. Lucrarea n-a rezistat, covorul asfaltic s-a fisurat și a fost nevoie de șapte luni până la refacerea lucrării. Nu a trecut mult până când Romică Rotaru s-a întins și la contracte mai generoase. Astfel, firma Darcons SRL a obținut de la Consiliul Județean condus de Maricel Popa un contract generos pe care l-a împărțit apoi cu cuscrul său.
Lucrare făcută în bătaie de joc la Târgu Frumos
Este vorba despre modernizarea DJ 280B Târgu Frumos – Cucuteni. Proiectul a fost derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II), Darcons SRL câștigând licitația pentru 10 milioane lei (peste 2 milioane euro). Proiectul prevedea modernizarea DJ 280B Târgu Frumos – Cucuteni (de la km 2+614 la km 11+802). La licitație a participat și firma Eky Route SRL, însă aceasta nu a câștigat. Ulterior însă, Romică Rotaru i-a subcontractat lucrarea cuscrului său chiar dacă ambele firme au fost „rivale” la licitație.
Licitația s-a făcut cu scandal, Curtea de Conturi a cerut explicații, iar cei implicați au dat să ascundă totul. Proiectul a ajuns și la Inspectoratul de Stat în Construcții. Asfaltarea s-a făcut de mântuială, inspectorii ISC constatând că în loc de patru centimetri de asfalt s-au pus doar trei, adică o lipsă de 25 la sută din lucrare. Maricel Popa, actualul președinte al CJ Iași, nu a avut nimic de obiectat la vremea respectivă, tocmai pentru a acoperi situația. Pentru această lucrare s-au plătit 0,9 milioane lei pe kilometru.
Recent, Direcția Județeană de Drumuri a cerut plenului Consiliului Județean alocarea a 753 mii lei pentru un covor bituminos pe DJ 280B: Tg. Frumos – Cucuteni (km 1+900 – 2+614). Pentru alți 714 metri se vor aloca noi fonduri, în calcul fiind același drum.
Surse din CJ au arătat că această lucrare trebuia făcută inițial integral, însă la măsurătoare s-a calculat cu 714 metri mai puțin, iar acum se încearcă să se acopere gafa cu alte fonduri.