Exclusiv! O universitate va fi construită în comuna Miroslava. „Visul meu este ca aici să creăm un campus educațional cu toate formele de învățământ” – FOTO

de: Alexandra MAISNER
02:00, 14 sept. 2023

O universitate va fi construită în comuna Miroslava din Iași. Primarul Dan Niță a făcut anunțul în cadrul festivităților de la începutul anului școlar

În următoarea perioadă, în comuna ieșeană Miroslava va fi deschisă o universitate. În cadrul festivităților de deschidere a noului an școlar, primarul Dan Niță a făcut anunțul conform căruia localitatea va avea un campus educațional, iar localnicii vor putea beneficia de toate formele de învățământ. Astfel, viitorii studenți nu vor mai fi nevoiți să plece din localitate pentru a studia.

O universitate va fi construită în comuna Miroslava

Primarul comunei Miroslava dorește o dezvoltare considerabilă a localității. Acesta a anunțat recent faptul că, în următoarea perioadă, administrația publică locală va face demersurile necesare pentru ca localnicii din Miroslava să aibă toate formele de învățământ în zonă, astfel încât elevii și studenții să nu mai fie nevoiți să studieze în alte orașe. Acesta a declarat că în comună va fi creat un adevărat campus ce implică o vastă ofertă educațională. Planul prevede deschiderea unei universități care să fie în completarea instituțiilor din localitate.

„Alături de noi se află inclusiv cadrele didactice și elevii de la Școala Gimnazială «Colonel Constantin Langa». Este instituția care completează, pentru moment, această zonă dedicată școlii. Visul nostru este ca aici să creăm un campus educațional cu toate formele de învățământ, de la grădiniță până la facultate. În acest mod, copiii noștri nu vor mai trebui să plece la Iași sau în alte localități, iar Miroslava va face un pas important în procesul inevitabil de urbanizare”, a transmis primarul comunei ieșene Miroslava, Dan Niță.

Contactat de reporterii BZI, primarul Dan Niță a confirmat intenția de a deschide o universitate în comună.

„Nu vă pot da, deocamdată, amănunte. Da, vom avea o universitate, vom face un acord cu cineva”, a precizat Dan Niță, primarul comunei Miroslava.

În același sens, reporterii BZI au aflat, pe surse, faptul că în comuna ieșeană va fi încheiat un acord pentru serviciile educaționale cu Universitatea „Petre Andrei”.

O nouă școală va fi construită în Miroslava

Complexul va avea trei niveluri și va fi compus dintr-o școală cu 21 de săli de clasă, patru laboratoare, o bibliotecă, o sală de prezentări, grupuri sanitare, depozite, cancelarie, birouri de administrație și conducere, spații tehnice și altele. Unitatea de învățământ va fi construită după același model ca Școala Gimnazială „Colonel Constantin Langa” din Miroslava.

Sala de sport va avea două niveluri și o suprafață construită de 1.045 de metri pătrați, cu o suprafață desfășurată de 1.320 de metri pătrați. Terenul multifuncțional va fi amenajat în funcție de necesitățile și cerințele proiectului.

Consilierii locali au aprobat, în unanimitate, oferta de donație a terenului și căilor de acces către acesta. Negocierile cu proprietarii au început în data de 10 aprilie și condițiile inițiale au fost modificate în favoarea comunei. Prin obținerea acestor donații, Primăria Miroslava va depune o cerere de finanțare în cadrul apelului de proiecte intitulat „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”.

Aceasta face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență și are ca scop actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar. Cererea de finanțare va fi de 8.082.000 de euro, reprezentând valoarea maximă ce poate fi accesată de comuna Miroslava. După semnarea contractului de lucrări se estimează că școala va fi finalizată în maximum 12 luni.

O universitate va fi construită în comuna Miroslava. Primarul Dan Niță a făcut anunțul în cadrul festivităților de deschidere a noului an școlar.