Exclusiv! Incredibil! Cum a reușit un ieșean să păcălească mai multe instituții financiare! Paguba a fost calculată la aproape 100.000 de euro!

de: Ciprian Nedelcu
04:00, 27 apr. 2020

Un individ s-a gândit că n-ar fi rău să facă rost de niște bani cu ajutorul unor cărți de identitate false. Procurorii ieșeni susțin că acesta și-a confecționat acasă două cărți de identitate și a încercat să ia credite de la patru instituții financiare nebancare. „Schema” i-a ieșit de două ori, spun oamenii legii

Un bărbat va fi nevoit să dea explicații în instanță, după ce a fost acuzat că i-ar fi păcălit pe reprezentanții unor instituții financiare.
Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus recent trimiterea în judecată a lui Vladimir Mihăilă, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, fraudă informatică, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Acum, urmează ca Judecătoria Iași să stabilească un prim termen al procesului penal, după care magistrații vor asculta ce au de spus părțile implicate, pentru a putea lua o hotărâre în acest caz.

Acte falsificate în casă

Anchetatorii au afirmat că individul a încercat și a reușit să ia unele credite cu acte falsificate.

„În luna mai 2018, utilizând fotografii ale unor persoane de sex masculin având o înfățișare asemănătoare cu a sa, a creat două cărți de identitate false pe numele Cătur Constantin Cătălin, cu datele acestuia”, a declarat Elena Mădălina Pricop, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Conform acesteia, bărbatul și-a făcut acasă cele două cărți de identitate, cu ajutorul unei imprimante, a unei ghilotine și al unui laminator. Actele de identitate aveau aceleași date, singura excepție fiind fotografia utilizatorului.

„În luna mai 2018, inculpatul a folosit cele două cărți de identitate pentru a solicita acordarea de credite de la patru instituții financiare nebancare, respectiv de la ERB Retail Services IFN, Credius IFN SA, TBI Credit IFN și Unicredit Consumer Financing, pentru achiziționarea de bunuri de la magazine online”, a adăugat Elena Mădălina Pricop.

La un moment dat, s-au „prins”!

Oamenii legii au mai spus că, pe 18 mai 2018, individul a cerut și a obținut un credit de 18.636 de lei de la TBI Credit IFN SA. De asemenea, anchetatorii au susținut că, pe 23 mai 2018, acesta a cerut și obținut un alt credit, de 20.532 de lei de la Unicredit Consumer Financing IFN.

„Pe 17 mai 2018, folosind o carte de identitate falsă, inculpatul i-a indus în eroare pe reprezentanții ERB Retail Service IFN SA, cu scopul de a obține un credit în valoare de 20.179 de lei pe numele Cătur Constantin Cătălin. Această solicitare nu a fost aprobată, deoarece au existat suspiciuni cu privire la documentele prezentate la nivelul instituției financiare nebancare”, a mai afirmat prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Potrivit acesteia, pe data de 23 mai 2018, individul a mai solicitat un împrumut de 15.693 de lei de la Credius IFN SA. Dar și reprezentanții acestei instituții financiare nebancare au sesizat că actele prezentate nu erau tocmai în regulă.
În urma acestor incidente, instituțiile menționate au alertat Poliția, dar și pe procurori, care au decis acum trimiterea în judecată a lui Vladimir Mihăilă, sub acuzațiile amintite.