Exclusiv! Caz de cartea recordurilor la Iași! S-a îmbătat, a furat mașina fratelui și i-a distrus gardul mamei! Până și polițiștii și-au făcut cruce când au văzut ce indica alcooltestul!
Din zi în zi parcă tot mai mulți inconștienți se urcă la volan, la Iași. Un individ beat mangă i-a furat mașina fratelui și a distrus gardul mamei sale după ce a pierdut controlul volanului. Când a fost testat cu alcooltestul a reieșit faptul că era beat peste măsură, având o alcoolemie de peste 1 la mie
Un individ a reușit să comită o serie de infracțiuni într-un timp extrem de scurt. Mihai Fîsticeanu din comuna Comarna s-a ales cu mari bătăi de cap după ce s-a urcat la volan. Nu ar fi fost nicio problemă dacă nu ar fi furat mașina fratelui său și nu s-ar fi urcat beat la volan. Duminică, individul a băut multă țuică, iar când a văzut că fratele său a lăsat cheile în contactul mașinii personale, s-a gândit să dea o tură. Nu a reușit decât să parcurgă vreo 20 de metri. A pierdut controlul volanului și a intrat în gardul mamei sale. Supărat din cale-afară, fratele păgubit l-a dat pe mâna Poliției. Polițiștii care au ajuns la fața locului l-au testat pe bărbat cu aparatul alcooltest. Nu mică le-a fost mirarea când aparatul a indicat o valoare de 1,11 miligrame alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost deschis un dosar penal și ar putea avea mari probleme. El poate fi cercetat pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, furt și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
A ajuns în arest
Nu doar polițiștii de la Costuleni au avut de-a face cu indivizi care au condus băuți la volan. Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea au oprit, pentru control, pe raza localității Ipatele, un autoturism condus de un bărbat, de 49 de ani, din comuna Ipatele. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,0 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are permisul de conducere reținut. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 2 februarie, bărbatul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus față de acesta măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Cercetările continuă.
Cu dosar penal s-a ales și un tânăr. Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași au oprit, pentru control, pe raza localității Bârnova, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Iași. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările continuă.