EXCLUSIV! Bombă sexy, infractoare cu acte în regulă! La ea au ajuns toate bijuteriile furate din casele bogaților din Bucium! Passaris de România i-a oferit totul pe tavă! – FOTO, VIDEO

de: evelina.chitoroaga
04:00, 14 feb. 2020

O tânără angajată la o bancă din Capitală a fost ridicată de ofițerii de la Serviciul de Investigații Criminale din Iași. Tânăra este nepoata lui Passaris de România, individul care a dat mai multe spargeri în zona Bucium. Miercuri, în București și în Zimnicea, au fost efectuate percheziții. Majoritatea bunurilor furate din casele sparte în Bucium au fost găsite. Totodată, oamenii legii au mai găsit în locuința tinerei mai multe genți de lux ale căror prețuri pot depăși chiar și zeci de mii de euro

Situație fierbinte într-un dosar în care sunt implicați mai mulți bogătași ai Iașului! Miercuri dimineața, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale (SIC) au efectuat două percheziții, una în București, iar alta în Zimnicea. După o anchetă ca la carte, oamenii legii au ajuns la concluzia că infractorul cunoscut sub numele de Passaris de România a avut un complice atunci când a jefuit mai multe case din zona Bucium. Chiar nepoata sa ar fi fost cea care l-a ajutat. Povestea începe când Constantin Cojocaru, zis Passaris de România, a pus ochii pe mai multe vile din zona Bucium. Cel mai probabil, individul a supravegheat zona o lungă perioadă de timp și a observat programul locuitorilor. Astfel, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, Cojocaru a spart șapte vile din zona Bucium. Vilele au fost alese pe sprânceană, printre cei păgubiți aflându-se medici și oameni de afaceri.

Spargere după spargere

Passaris a dat prima spargere pe data de 2 decembrie. Atunci, polițiștii au fost sesizați de un bărbat despre faptul că un individ i-a pătruns în casă și i-a sustras dintr-o cutie de valori suma de 5.000 de lire. Banii urmau să fie trimiși în Anglia de către persoana păgubită, însă nu s-a mai întâmplat asta. Ulterior, pe data de 10 decembrie, o femeie care locuia în aceeași zonă a cerut ajutorul polițiștilor după ce din casă i-au dispărut mai multe bijuiterii și parfumuri în valoare de peste 10.000 de lei. Următoarea spargere a fost dată pe 18 decembrie. Atunci, un alt bărbat a cerut ajutor spunând că din casă i-au fost sustrase bijuterii și documente, în valoare de aproximativ 8.000 de lei. Tot pe 18 decembrie, un tânăr a cerut ajutor după ce din casă i-au dispărut bijuterii de 3.000 de lei. Spargerile în zona Bucium au continuat, iar pe data de 27 decembrie, o tânără a solicitat sprijin după ce, la întoarcerea din vacanță, a găsit casa răvășită. Femeia le-a spus polițiștilor că îi lipsesc bani și bijuterii în valoare de 15.000 de lei.

Ceasuri și bijuterii de lux

Pe 9 ianuarie, Cojocaru a dat lovitura. Atunci, bărbatul a spart casa unei femei, iar de acolo a sustras bijuterii și ceasuri de lux în valoare de peste 50.000 de lei. Pe 15 ianuarie, tot în Bucium s-a mai dat o spargere, iar dintr-o casetă de valori aflată într-o locuință au fost furate suma de 2.000 de euro și mai multe bijuterii. Din câte se pare, pentru toate aceste spargeri există un singur autor, și anume Constantin Cojocaru. Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale (BIC) împreună cu cei de la Serviciul de Investigații Criminale (SIC) au acționat ca la carte și l-au prins în flagrant pe infractor, tot în zona Bucium. La fiecare spargere, individul avea același mod de operare. Intra în locuințe doar în intervalul orar 16:00-18:00, prin forțarea unei ferestre. Polițiștii au găsit asupra lui mănuși și scule. Asta ar fi folosit pentru a se îmbogăți peste noapte. Constantin Cojocaru a fost prins și arestat preventiv pentru 30 de zile, iar ieri, măsura arestului preventiv i-a fost prelungită.

Au fost găsite bunurile furate

Passaris nu a recunoscut nimic și s-a bazat pe flerul său. Polițiștii de la Investigații Criminale (SIC) i-au demonstrat pas cu pas lui Cojocaru că sunt profesioniști în adevăratul sens al cuvântului. De precizat este faptul că nu a recunoscut nimic, mai mult decât atât, s-a arătat ofensat de faptul că a fost pus sub acuzare de polițiștii ieșeni. De când a fost prins Cojocaru și până miercuri, pe 12 februarie, polițiștii nu reușiseră să dea de urma bunurilor furate. Apelând la metode specifice, oamenii legii au ajuns la nepoata lui Cojocaru, o tânără în vârstă de 24 de ani, din București. Tânăra nu este nimeni alta decât fiica surorii lui Constantin Cojocaru. Surse din cadrul anchetei au precizat că polițiștii au ajuns la tânără după ce Cojocaru ar fi vorbit de mai multe ori cu aceasta din arest. Mai precis, convorbirile au fost ascultate, iar oamenii legii au ajuns la concluzia că Nicoleta Dorina Petcu este la rândul ei implicată direct în toată această poveste.

Viață de lux în capitală

Nicoleta Dorina Petcu locuia în București și lucra la o sucursală Raiffeisen Bank. Tânăra ducea o viață de lux și atrăgea toate privirile. Miercuri a avut parte de surpriza vieții ei când s-a trezit chiar la serviciu cu polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale (SIC) pe cap. Ea a fost ridicată și pusă în fața faptului implinit. În urma unei percheziții făcute în locuința sa au fost găsite ceasuri, brățări, parfumuri și fel de fel de bijuterii, toate furate din casele sparte în Bucium. Polițiștii nu s-au mulțumit însă doar cu atât. Au mers și în Zimnicea, acolo unde locuiesc părinții tinerei. Și acolo a fost făcută o percheziție, iar oamenii legii au găsit un parfum și un ceas. Bunurile au fost făcute cadou. Mai precis, de Crăciun, Nicoleta le-a dăruit părinților un ceas și un parfum. Ambele erau furate. Pe lângă bunurile furate de la Iași, de la locuința tinerei au fost ridicate mai mult de zece genți de firmă a căror valoare depășește câteva zeci de mii de euro. Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentată în față judecătorilor.

„Polițiștii ieșeni au identificat o tânără bănuită de complicitate la furt calificat în formă continuată. Aceasta a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore. Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat o tânără din municipiul București. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în perioada 29 noiembrie 2019 – 15 ianuarie, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, aceasta ar fi fost complice la săvărșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 12 februarie, tânăra bănuită de comiterea faptelor a fost reținută, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdusă în Arestul I.P.J. Iași. Aceasta va fi prezentată, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, instanță ce a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Reporterii BZI vă vor ține la curent cu întreaga anchetă. În posesia reporterilor au mai ajuns câteva informații extrem de fierbinți! În edițiile viitoare o să vă prezentăm pe larg cum a ajuns Passaris de România să facă echipă cu nepoata sa. Surse din cadrul anchetei au precizat că, la auzul veștii că nepoata sa a fost încătușată, Passaris și-ar fi ieșit din minți. Revenim!