Exclusiv! Accident rutier grav în Iaşi! O femeie se află în comă – FOTO/ UPDATE
UPDATE: ”La Unitatea Primire Urgente a ajuns o femeie în vârstă de 32 de ani, pasager dreapta, care nu purta centura. Din câte se pare, şoferul a pierdut controlul volanului în intersecţie şi a intrat într-un stâlp. Femeia a suferit un Traumatism cranio cerebral sever, un şoc hemoragic, fractură deschisă gamba stânga, fractură antebraţ o contuzie toraco-abdominala. Starea pacientei este gravă. Acum este intubată şi ventilata mecanic. După tratament şi evaluare o vom trimite la Spitalul de Neurochirurghie.” a declarat Diana Cimpoesu, coordonator UPU-SMURD.
UPDATE: „La data de 1 aprilie, în jurul orei 7.30, am fost sesizați prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe raza municipiului Iași a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.
Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un tânăr, de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Toma Cozma, din municipiul Iași, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp.
În urma impactului, șoferul și pasagera din autoturism au fost răniți. De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă.”, au precizat reprezentanţii IPJ Iaşi.
Știre inițială
În cursul acestei dimineţi, în municipiul Iaşi a avut loc un accident rutier grav. În accidentul rutier au fost implicate mai multe persoane. Impactul a fost unul puternic. În aceste momente, conform informaţiilor deţinute de bzi.ro, pasagera din fata dreapta se afla în comă.
Momentan nu se cunosc circumstanţele producerii accidentului. Poliţiştii au demarat o anchetă.
Vom reveni cu detalii!