Excepțional! Povestea acestui taximetrist din Iași poate deveni virală! Toți clienții rămân impresionați după ce urcă în Loganul lui! A scris „Poezia Anticoronavirus” și explică conspirația din spatele pandemiei – FOTO, VIDEO
Un taximetrist din Iași ajuns la vârsta a treia impresionează prin talentul său liric. Călătorii care urcă în Dacia Logan condusă de Eugen Teodoru sunt impresionați de poeziile rostite chiar de taximetristul care îi duce la destinația dorită. Cu un repertoriu bogat și o lungă listă de clienți fideli, cursele cu „taximetristul poet” din Iași devin o escapadă într-o cu totul altă lume. Acesta a scris poezii pe teme de dragoste, dar și pe teme cotidiene, precum Coronavirus, lucru pe care îl vede ca pe o „conspirație”. „Mă inspir din coditian. Am clienți fideli, uneori oamenii îmi dau chiar și teme și mă întreabă ce am mai scris când urcă în taxi”.
Eugen Teodoru este un taximetrist din Iași ajuns la vârsta a treia. Practică această meserie de mai bine de 30 de ani, dar asta nu l-a împiedicat deloc să-și urmeze pasiunea de suflet, și anume poezia. Datorită talentului său pe care nu evită să îl arate, a devenit cunoscut printre colegi și clienți ca fiind „taximetristul poet”, iar cu acest renume încearcă să promoveze breasla taximetriștilor.
„Scriu poezii de la 14 ani, iar de atunci nu am încetat să scriu versuri. De cele mai multe ori le visez, îmi vine inspirația pur și simplu, scriu pe ziar sau pe ce apuc versurile în mașină, iar apoi le rescriu în carnețelul meu. Pot să spun că mulți mă cunosc drept «taximetristul poet». Sunt clienți care, deși este un șir de 10 taxiuri, vin direct la mine. Unii mă întreabă direct ce am mai compus, alții îmi dau teme și mă întreabă peste câteva zile cum au ieșit versurile sau fabula”, spune Eugen Teodoru.
„Am clienți fideli, uneori oamenii îmi dau chiar și teme”
Cu un repertoriu bogat și o lungă listă de clienți fideli, cursele cu „taximetristul poet” din Iași devin o escapadă într-o cu totul altă lume. Acesta a scris poezii pe teme de dragoste, dar și pe teme cotidiene, precum Coronavirus, lucru pe care îl vede ca pe o „conspirație”.
„Mă inspir din coditian. Am clienți fideli, uneori oamenii îmi dau chiar și teme și mă întreabă ce am mai scris când urcă în taxi, Problemele politice sau de administrație le scriu în versuri. De multe ori, visez versurile pur și simplu, ele vin de la sine. De exemplu, pentru problema Coronavirus, care a bântuit întreg mapamondul: «De unde a venit Coronavirus/ De unde a venit la noi? / Tu nu știi, românul nostru e cuprins de nevoi?/Ținem postul, vrem nu vrem/ Mâncăm cartofi și fasole, ne dezinfectăm cu țuică/ Nu ne plimbăm în parc pe role/ Stăm în case izolați/ Baronii stau în palate, mănâcă trufe, caviar/ Ei dețin imunitate/ Nu pentru Coronavirus/ El pătrunde și-n palate/ Poate să fie Papa Pius”, spune Eugen Teodoru.
Căsătorit și cu doi copii, acesta susține că activitatea din care își câștigă existența nu trebuie categorisită după anumiți taximetriști.
„Prin acest lucru vreau să arăt că această breaslă a taximetriștilor nu este doar pentru cei cu patru clase. Este o activitate ca oricare alta din care ne câștigăm existența”, a mai spus taximetristul poet.
Un taximetrist special pentru Iași
Eugen Teodou recunoaște faptul că și bacșișul lăsat de clienți este diferit în cazul său față de colegii săi, care nu își pot impresiona clienții cu nimic.
„Spre exemplu, săptămâna trecută, am luat o familie de medici cu copii de la Gară spre Castel (restaurant Castel – n.r.). Ei au început cu glume, cu bancuri, când i-am văzut așa, mi-am permis și eu să încep cu epigrame și fabule, iar până la finalul cursei au râs întruna. Când am ajuns la Castel, au mai stat 5 minute în mașină să mă asculte. Mi-au dat 100 lei, cursa era 20 lei și au spus să păstrez restul pentru buna dispoziție. Legat de Coronavirus, cred că este o conspirație a liderilor mondiali să reseteze economia”, a povestit Eugen Teodoru.
Taximetristul poet recunoaște că această pasiune i-a adus nu numai satisfacții, ci și probleme în viața socială, mai ales cea de familie.
„La un moment dat soția mea era geloasă când am scris anumite poezii de dragoste, i-am explicat că este vorba despre pasiunea lirică, una idilică, pentru o femeie, sper că m-a înțeles”, a mai povestit acesta.