Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 9-15 aprilie 2023

de: BZI.ro
12:37, 08 apr. 2023

În perioada 9-15 aprilie, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:

Duminică, 9 aprilie – Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor)

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie la Parohia Sf. Dimitrie Basarabov din Piatra Neamt.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia, începând cu ora 15.00, sfințirea Centrului de zi pentru persoane vârstnice din Bălțătești, județul Neamț.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu.

Biserica Parohiei Rediu, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 6 Sfânta Ecaterina, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Muzica – formă de slăvire a lui Dumnezeu, de către Pr. Neculai Fuiorea.

Capela Sf. Pantelimon, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 1 Sfântul Ștefan cel Mare, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Imnografia- expresia poetică a învățăturii de credință, de către Pr. Azamfirei Alexandru.

Luni, 10 aprilie

Protopopiatele Dorohoi, Darabani și Săveni organizează consfătuirile lunare cu preoții la sediile protopopiatelor.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Slujba Deniei la Parohia Rediu 2.

Marți, 11 aprilie

Biserica Parohiei Sfânta Treime Cilibiu, Protopopiatul Iași 2, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 10 Sfântul Nectarie, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Slujba Deniei și va fi susținută o conferință cu tema Colaborarea dintre preotul paroh și profesorul de religie, de prof. Corduneanu Lucian.

Joi, 13 aprilie – Sfânta și Marea zi Joi

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Mitropolitană din Iași

Vineri, 14 aprilie – Sfânta și Marea zi Vineri

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Denia Prohodului Domnului la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Denia Prohodului Domnului la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Pașcani.

Sâmbătă, 15 aprilie – Sfânta și Marea zi Sâmbătă

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Basaraba.