Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 13-19 august 2023

de: Carmen Ciobanu
14:30, 12 aug. 2023

Duminică, 13 august – Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului)

Biserica Schitului „Sfântul Ioan Iacob” – Urecheni, judeţul Neamț, Protopopiatul Târgu Neamț, va fi sfinţită astăzi de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Schitul Urecheni a fost înfiinţat în anul 2000 şi aparţine de Mănăstirea Petru Vodă.
***
În Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”- Satu Nou, comuna Schitu Duca, judeţul Iași, Protopopiatul 3 Iași, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar Al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji Sfânta Liturghie şi va sfinți casa socială a comunităţii.
În aceeaşi zi, de la ora 17.00, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va săvârşi Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi.
***
La Biserica „Sfântul Spiridon” din Botoșani va fi organizată, începând cu ora 18.00, conferinţa „Transformarea personală în oglinda Schimbării la Față”, în cadrul căreia arhidiaconul Adrian Sorin Mihalache va enunţa trei observaţii despre viaţa spirituală în contextul vieţii actuale.
***
Tabăra „Floare de colţ” va organiza începând de astăzi şi până pe 18 august cea de-a noua serie de tabere pentru copii şi tineret din această vară.
***
În cadrul proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, vor avea loc săptămâna aceasta 7 tabere, astfel: Iacobeni, Protopopiatul 1 Iaşi (13-15 august); Moşna, Protopopiatul 2 Iaşi (15-17 august); Comăneşti, Protopopiatul Darabani (15-17 august); Vultuţi şi Vânători, Protopopiatul 1 Iaşi (16-17 august); Probota, Protopopiatul 1 Iaşi (17-19 august); Oneaga, Protopopiatul Botoşani (17-19 august); Frunziş, Protopopiatul 3 Iaşi (19-20 august). Proiectul „Tabăra din pridvorul satului” al Arhiepiscopiei Iaşilor îşi propune să organizeze vara aceasta aproape 100 de tabere în comunităţi rurale, evenimente în care să fie implicaţi aproximativ 10.000 de copii.
***
Biserica Parohiei Iureşti din Protopopiatul Botoşani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Arhangheli” – Hlipiceni, în cadrul căreia preotul Dinu Asaftei va susţine conferinţa cu tema „Sfânta Liturghie – importanță și simbolism”.

Luni, 14 august

Protopopiatele Paşcani, Hârlău şi Săveni organizează astăzi consfătuirile lunare cu preoţii la sediile protopopiatelor. La Paşcani, pr. Cătălin Iacob de la Parohia Gura Văii va susţine referatul cu tema „Muzica, formă de slăvire a lui Dumnezeu”, iar la Săveni preoţii vor discuta despre Provocările „duhului lumii” la adresa familiei contemporane și atitudinea creștină față de acestea.
***
Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va săvârşi, începând cu ora 17.00, slujba Vecerniei la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului în Parohia „Sfântul Nicolae” din satul Tăuteşti, comuna Rediu, judeţul Iaşi.

Marţi, 15 august – † Adormirea Maicii Domnului

Mănăstirea Paltin – Petru Vodă, din judeţul Neamţ, ctitorie a părintelui arhimandrit Justin Pârvu, îşi va sărbători astăzi hramul, prilej pentru care Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji aici Sfânta Liturghie. Mănăstirea Paltin, aflată la 35 km distanţă de oraşul Târgu-Neamţ şi care adăposteşte o obşte de peste 100 de maici, a fost iniţial aşezământ social-filantropic al Mănăstirii Petru Vodă, în timp obţinând şi titlul de mănăstire. Documentele istorice mărturisesc că viaţa monahală în aceste ţinuturi a existat din timpuri îndepărtate. Un documentar al acestor aşezări poate fi consultat pe adresa https://paltin.mmb.ro/istoria-manastirii-paltin.
În judeţul Botoşani, la Mănăstirea Cozancea din comuna Suliţa, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji Sfânta Liturghie cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal.
La Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va sluji Sfânta Liturghie.
La hramul Mănăstirii Frumoasa din Iaşi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va săvârşi Sfânta Liturghie. Un portret în istorie al Mănăstirii Frumoasa poate fi consultat aici: https://frumoasa.mmb.ro/complexul-manastiresc-de-la-frumoasa-portret-istorie.

Miercuri, 16 august

Astăzi, în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ.
***
Biserica Parohiei Buda, Protopopiatul Botoşani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfânta Treime”, în cadrul căreia preotul Bogdan Zară va susţine conferinţa cu tema „Roman Melodul și cântarea înțelepțitoare”.
***
În Protopopiatul Hârlău, se vor întruni astăzi cinci cercuri pastorale, astfel:

– Parohia Flămânzi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 „Sfântul Vasile cel Mare”, în cadrul căreia preotul Valentin Cârlan va susţine conferinţa cu tema „Imnele Triodului – cea mai bună cateheză pentru Postul Mare”;
– Parohia Zvarici va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 „Sfântul Ioan Vlahul”, în cadrul căreia preotul Mihai Nica va susţine conferinţa cu tema „Canoanele Utreniei (cele 9 Cântări Biblice) – un tezaur neexplorat”;
– Parohia Liteni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 „Sfântul Ioan Hozevitul”, în cadrul căreia preotul Mihai Zaharia va susţine conferinţa cu tema „Valorificarea potențialului vârstnicului în parohie”;
– Parohia Borosoaia va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în cadrul căreia preotul Ştefan Ţugui va susţine conferinţa cu tema „Muzica bizantină – formatoare a cugetului bisericesc”;
– Parohia Ursoaia va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 – „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, în cadrul căreia preotul Ciprian Ioniu va susţine conferinţa cu tema „Îndrumarea duhovnicească a vârstnicilor – între înțelepciune și împietrire”.

Joi, 17 august

Parohia „Sfântul Ioan” – Domnesc din Piatra Neamț va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”, în cadrul căreia preotul Gheorghe Ailioaei va susţine conferinţa cu tema „Vârsta fiilor Împărăției Cerurilor – dialogul Mântuitorului cu saducheii (Matei 22, 23-33)”.
***
Parohia Șoldănești, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Mina” – Albeşti, în cadrul căreia preotul Fredolin Drobotă va susţine conferinţa cu tema „Cântăreți bisericești din județul Botoșani – istorie și actualitate”.

Vineri, 18 august

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova

Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor organizează, în perioada 18-20 august 2023, cea de a treia ediție a evenimentului Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM). La manifestări vor participa 1500 de tineri din Mitropolia Moldovei și Bucovinei (județele Iași, Botoșani, Neamț, Suceava, Bacău și Vaslui), din Republica Moldova și din Ucraina. Tema ITOM din acest an va fi: „Despre arta de a dărui și beneficiile generozității”.

Programul evenimentului va include:

Festivitatea de deschidere, la Catedrala Mitropolitană din Iași;

Conferință susţinută de pr. prof. univ. dr. Constantin Necula, în Amfiteatrul din Grădina Botanică din Iaşi;

Concerte în aer liber în zona căminelor Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;

Sfânta Liturghie la bisericile „Sfinţii 40 de Mucenici”, „Sfânta Ecaterina”, „Sfântul Nicolae” – Copou și „Buna Vestire”;

Cinci conferințe de tip TEDx, avându-i ca invitați pe: lect. univ. dr. Bogdan-Constantin Neculau, arhim. Nicodim Petre, Mihai-Andrei Nicolae, Oana Maxim și Teodora-Diana Paul;

Patru sesiuni de dialog și dezbateri în liceele partenere din Iași: Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” și Colegiul Național „Mihai Eminescu”;

Participare la „Inimo”, Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune, organizat de Asociația „Glasul Vieții” și de pr. Dan Damaschin (sâmbătă seara);

Vizitarea orașului Iași;

Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană din Iaşi;

Festivitatea de închidere.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova nu este un eveniment izolat, adresat tinerilor din Arhiepiscopia Iașilor, ci el reprezintă apogeul altor proiecte desfășurate pe parcursul întregului an. În perioada verii, Departamentul Misiune pentru tineret organizează Întâlnirile tinerilor din protopopiate, Întâlnirile județene de tineret, Tabăra Nemțișor, Taberele din pridvorul satului și seminarii de formare în parohii, pe temele: „Comunicare” și „Lucru în echipă”, toate însumând un număr de aproximativ 15.000 de copii și tineri participanți.

INIMO, Festivalul Internațional al familiei, al vieții și al faptelor bune

Între 18 și 20 august, Asociația „Glasul Vieții” şi părintele Dan Damaschin organizează la Iaşi evenimentul INIMO, Festivalul Internațional al familiei, al vieții și al faptelor bune. Pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou se vor îmbina distracția, educația și faptele bune pentru 10.233 de copii din 2.923 de familii greu afectate de sărăcie, care au nevoie de ajutor pentru a merge mai departe. Festivalul INIMO va asigura celor peste 10 mii de copii șansa de a primi hrană, rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte de cea mai bună calitate.

„Văd în INIMO o ocazie extraordinară de a petrece trei zile într-o atmosferă senzațională, cu muzică de calitate și voie bună. Ne vom bucura de viață, copilărie și familie, timp în care vom ajuta și 10.233 de copii să înceapă școala cu bine”, a declarat părintele Dan Damaschin. Iar pentru aceasta e nevoie ca fiecare om să dăruiască fapte bune și să facă diferența!

În cele trei zile de festival vor fi prezenți pe scenă cei mai apreciați artiști din România. Vineri vin Smiley, Connect-R, Direcția 5, Andia, Circul de Stat Chișinău; sâmbătă: Irina Rimes, Horia Brenciu, Damian Drăghici, Nicoleta Nucă și Gașca Zurli; duminică: Voltaj, Antonia, Iris, Mario Fresh, Ana Beregoi. Pe lângă scenă va fi amenajată o zonă de teatru cu activități organizate de actori locali, iar sâmbătă membrii trupei Gașca Zurli îi vor anima pe cei mici cu jocuri și activități distractive și educative, într-un spațiu prietenos. De asemenea, se va organiza o expoziție dedicată cauzelor sociale, vor fi standuri cu mâncare oferită de producători locale, dar și un târg de produse artizanale și lucrate manual.

Cei care doresc să participe la INIMO pot achiziționa bilete sub formă de donație de pe site-ul evenimentului. Accesul unei persoane pentru o zi de festival este de 100 de lei. Accesul la toate cele trei zile de festival pentru doi adulți și doi copii sub 14 ani este 300 de lei sau 450 de lei, iar pachetul VIP, în zona de maximă vizibilitate pentru doi adulți și doi copii sub 14 ani este de 1.000 de lei.

Toți cei care vor achiziționa pachete pentru întreaga perioadă de festival vor fi înscriși la două tombole, la care vor putea câștiga 20 bilete la Ierusalim oferite de Mitropolia Moldovei și Bucovinei sau un apartament în valoarea de 110.000 de euro.