Eveniment inedit la Iași! Au fost legați la ochi și au fost provocați să se comporte ca un nevăzător! – FOTO

de: evelina.chitoroaga
04:00, 26 nov. 2019

Asociația Nevăzătorilor a fost gazda unui eveniment inedit. Peste 60 de persoane au fost invitate într-o sală prestigioasă și au fost legate la ochi. Aceștia au fost provocați să mănânce și să danseze pe întuneric

Da-IS Club, împreună cu Asociația Nevăzătorilor Iași au organizat un eveniment unic în Iași. La Grand Hotel „Traian”, peste 60 de invitați au participat în acest weekend la prima cină în întuneric desfășurată la Iași. Pe parcursul serii, participanții au primit diverse provocări care le-au testat simțurile. Aceștia au avut șansa de a redescoperi lumea doar prin arome, texturi sau simțuri. Cu ochii acoperiți cu o eșarfă, invitații au ascultat informațiile și indiciile oferite de către gazde.

Au fost „nevăzători” pentru câteva ore

Eveniment unic la Iași, desfășurat cu ajutorul unor persoane perfect sănătoase. Organizatorii evenimentului au inițiat un proiect inedit, prin care 60 de invitați au fost provocați să ia locul nevăzătorilor. Astfel, după ce toți invitații s-au așezat la masă, lumina a fost stinsă, iar aceștia au început să servească cina. Organizatorii au început să le ofere diverse provocări, de la identificarea colegilor de la masă, la identificarea elementelor din farfurie, la provocarea de a-și imagina ce se întâmplă în mediul înconjurător. Spre final, participanții au dansat chiar pe întuneric. Această provocare a durat o oră, după care, luminile au fost aprinse, iar aceștia au putut vedea detaliile pe care nu le-au văzut până atunci. La finalul evenimentului, participanții au împărtășit din dificultățile și emoțiile pe care le-au experimentat de-a lungul serii.