Europarlamentarul Diana Șoșoacă, scrisoare către deputații Parlamentului European: „Democrația nu a existat niciodată în România”
Europarlamentarul Diana Șoșoacă a transmis o scrisoare deschisă către deputații Parlamentului European, denunțând ceea ce consideră a fi o „dictatură politică” instaurată în România. Ea acuză Curtea Constituțională de „lovitură de stat” și „fraudarea alegerilor”, susținând că i s-a interzis candidatura pe criterii politice. Liderul S.O.S. România afirmă că arestările și intimidările politice sunt practici curente, comparând situația actuală cu „epoca închisorilor comuniste”.
Europarlamentarul solicită intervenția instituțiilor europene pentru a preveni repetarea acestor abuzuri în alte state membre, avertizând că democrația și drepturile cetățenești sunt în pericol în întreaga Europă.
„Către deputaţii din Parlamentul European
Poporul român supraviețuiește de zeci de ani într-o dictatură care, după Revoluția din 1989 de la care au trecut 35 de ani, a fost mai umană la început și acoperită de o pseudo-democrație, fiind în fapt condusă de aceeași putere comunistă care s-a moștenit de-a lungul acestor ani.
Democrația nu a existat niciodată în România. Politicienii au jucat teatru, iar poporul a ales calea pribegiei, lăsând în urmă o țară bogată și furată. Din totdeauna alegerile au fost fraudate, dar nu ne-a auzit nimeni, oricât am strigat după ajutor. Ceea ce se întâmplă însă, acum, în România, depășește orice imaginație, chiar și în domeniul dreptului.
Lovitura de stat a Curții Constituționale a României (nu este instanță judecătorească, ci un organism politic cu 9 membri votați de Parlament pe criterii politice, fără atribuții de instanță judecătorească, în fapt membri ai acestor partide politice), nu a fost dată în 6 decembrie 2024 prin anularea alegerilor, atunci a fost încheiată, ci în data de 5 octombrie 2024, când, pentru prima dată în istorie, un candidat a fost interzis de către Curtea Constituțională a României pe baza unor articole din ziar, pe bază de declarații și opinii politice făcute în calitate de Senator al României, care sunt apărate de imunitate parlamentară, interzicându-i-se pe viață dreptul de a mai candida pentru delict de opinie.
De precizat că la acel moment, Călin Georgescu nu avea amploare. Ulterior după scoaterea subsemnatei din cursă, Diana Iovanovici-Şoşoacă fiind candidatul interzis, simpatia s-a transferat către Călin Georgescu. Pentru că atunci nu a reacționat nimeni să oprească o Curte a Inchiziției românești, avem acum un abuz incalificabil de anulare a alegerilor în timpul votării, fapt inimaginabil, neconstituțional, nelegal, nedemocratic, dar susținut de majoritatea stângă a Parlamentului European și de Comisia Europeană, și comandată politic.
Dar nu s-a terminat, acum urmează punctul culminant. Acuzațiile de folosire a rețelelor sociale pentru promovarea electorală exact de către cei care au folosit și ei aceeași metodă, dar fără succes, sunt însoțite azi de arestări în forță, intimidări și hărțuiri. Inclusiv mie și familiei mele mi se aplică hărțuirea și intimidarea copiilor mei și a mea personal de către Ministerul de Interne.
Am menționat că dacă mie, europarlamentar, avocat și președinte al celui mai important partid suveranist naționalist patriotic, partid europarlamentar și parlamentar, mi se întâmplă așa ceva, înseamnă că oamenii simpli nu mai au nicio șansă. De peste o săptămână, influenceri de pe rețelele sociale, susținători ai mișcării naționaliste, luptători civici cunoscuți de ani de zile ca apărători ai drepturilor și libertăților cetățenești, din ordinul Ministerului de Interne condus de Cătălin Predoiu, fost ministru de Justiție, al Prim-ministrului României, Marcel Ciolacu și al Președintelui încă în funcție, Klaus Werner Johannis, sunt ridicați efectiv de acasă, în toiul nopții, și duși în arestul poliției, fiind amenințați să nu mai susțină mișcările suveraniste, exact ca în anii 1950 când fascisto-bolșevico-comuniștii au aruncat zeci de mii de oameni în închisorile comuniste pentru că luptau împotriva regimului comunist nou instaurat şi pentru România suverană și independentă, pentru dreptul de a crede în Dumnezeu, fiind torturați și omorâți în închisori, cea mai neagră și cumplită perioadă a României moderne când s-a instaurat un fel de inchiziție.
Istoria se repetă pentru că nu a reacționat și nu a intervenit nimeni. Acum ni se întâmplă nouă, românilor, mâine vi se va întâmpla și vouă. România este doar prima ţară dată ca exemplu, dar anul viitor, la alegerile din Franţa, Germania sau din alte ţări, se poate întâmpla acelaşi lucru.
În cazul în care Dvs., eurodeputaţii, veţi îngădui instalarea dictaturii în România şi anularea dreptului de a candida, de a fi ales şi de a alege, paşii următori vor fi interzicerea unor partide (cazul Germaniei), interzicerea unor candidaţi (cazul Franţei) şi falsificarea alegerilor până când vor câştiga numai candidaţii care trebuie. Acest lucru înseamnă sfârşitul UE, sfârşitul Europei şi sfârşitul libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti.
De aceea vă rog, în numele unei Europe libere şi democratice şi al salvării naţiunilor europene, să interveniți pe toate căile legale pentru a opri dictatura din România și aceste practici de tristă amintire fascisto-bolșevice”, a transmis europarlamentarul Diana Șoșoacă.