Eugen Tomac anunță candidatura lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei: „Aroganța celorlalți ne-a împins în această situație“

de: Cristian ZAVASTIN
16:31, 04 aug. 2020

Președintele PMP, Eugen Tomac, a anunțat că fostul președinte Traian Băsescu va fi candidatul PMP la Primăria Capitalei.

„Noi nu am vrut să mergem cu un candidat comun, dar vom merge cu Traian Băsescu să obținem un capital politic care să ne permită să avem vocea noastră politică. Este opțiunea noastră și pe candidatura domnului președinte vom miza la alegerile locale.

Atâta timp cât aroganța celorlalți ne-a împins în această situație, nu ne mai poate acuza acum nimeni. Vom merge către cetățeni și le vom cere votul. Că va pierde Nicușor este meritul USR, nu al PMP”, a declarat Eugen Tomac.

Eugen Tomac a criticat decizia PNL și USR-PLUS de a exclude de la negocierile pentru București partidul pe care îl conduce.

„Că va pierde Nicușor este meritul USR”, a spus Tomac.

„Au votat cu ochii «larg închiși» toți oamenii propuși de Ciolacu și de Ponta“

Liderul PMP le reamintește celor de la USR că au votat cu „ochii larg închiși“ toți oamenii propuși de Ciolacu și de Ponta.

„Amintesc că PMP a fost SINGURUL partid care a votat împotriva tuturor candidaților PSD, votați în urmă cu o lună în Parlamentul României, în timp ce USR și celelalte partide au votat cu ochii “larg închiși” toți oamenii propuși de Ciolacu și de Ponta”, mai susține Eugen Tomac.

Europarlamentarul PMP Traian Băsescu a explicat de ce a decis să candideze la Primăria Capitalei. Fostul președinte, desemnat candidat din partea PMP, a declarat că „vrea să dea o lecție USR-ului”.

„Vreau să dau o lecție USR-ului“

Liderul PMP susține că partidul său a fost scos de la masa negocierilor deoarece ar fi „colaborat cu PSD“. Tomac le reamintește celor de la USR că au votat ”cu ochii larg închiși” propuneri ale PSD în Parlament.

„Două lucruri uită să spună, însă, distinsul domn Năsui.

1. Unii consilieri locali USR chiar au plecat la PSD – da, la PSD București, “ciuma roșie” – ceea ce la noi nu s-a întâmplat.

2. De ce domnul Năsui și colegii săi parlamentari au votat pentru candidații propuși de PSD în fruntea Curții Conturi și a CNCD? Oare acesta este un compromis acceptabil?“, scrie Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook.

Traian Băsescu a precizat că „cineva își dorește ca Nicușor Dan să fie văduvit de cele 10 procente pe care PMP le obține în București”.

„Noi am așteptat să intrăm în alianță cu PNL și USR. Am aflat că nu se poate. Nu știm de ce n-a fost PMP inclus în această alianță a dreptei. Având în vedere că PMP este un partid care obține constant între 8% și 10% la București, de când s-a înființat, e foarte probabil cineva își dorește ca Nicușor Dan să fie văduvit de aceste 10 procente în competiția cu Firea. Este o analiză a noastră, nu găsim explicație de ce nu vrei 10 procente“ a spus Traian Băsescu.

Nicușor Dan speră să nu candideze fostul președinte

Candidatul susținut de PNL și Alianța USR-PLUS pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a declarat marți că speră ca PMP să nu aibă un candidat pentru a nu rupe din voturile dreptei.

„Am un mare respect pentru oamenii care votează Partidul Mișcarea Populară în Bucureşti şi sper ca ei să înţeleagă – şi sondajele spun că ei înţeleg – că imperativul acestor zile este să scăpăm Bucureştiul de administraţia PSD şi Firea. Sper ca PMP să nu aibă un candidat care să rupă din voturile dreptei”, a declarat Nicuşor Dan.