„Et tu, Brutus”. Cine a fost Marcus Brutus, unul dintre cei mai mari trădători ai istoriei
Cine a fost Marcus Brutus, unul dintre cei mai mari trădători ai istoriei? Află în rândurile următoare cum a ajuns acesta să fie considerat un antagonist faimos al istoriei.
Marcus Brutus este cunoscut în istorie, alături de Iuda, ca unul dintre cei mai mari trădători ai lumii, fiind complice la asasinarea lui Iulius Caesar.
Cine a fost Brutus
Marcus Junius Brutus, cunoscut simplu ca Brutus, a fost un politician de seamă al Republicii Romane târzii, faimos mai ales pentru rolul său în complotul care a dus la asasinarea lui Iulius Caesar. De-a lungul istoriei, numele său a devenit aproape sinonim cu trădarea, simbolizând ipocrizia și lașitatea în ochii multora. Pentru alții, Brutus este văzut ca unul dintre ultimii apărători ai Republicii Romane. Povestea vieții sale și motivațiile care l-au împins să ridice pumnalul împotriva lui Caesar sunt fascinante.
Născut în iunie 85 î.Hr., Brutus era fiul cel mare al unui politician roman cu același nume. În copilărie, a fost marcat de o pierdere tragică, tatăl său fiind ucis de Gnaeus Pompeius în 78 î.Hr. Rămas orfan, Brutus a fost crescut de unchiul său, Marcus Porcius Cato, și adoptat de o altă rudă, Quintus Servilius Caepio, de unde și numele său complet. De tânăr, a început să-și construiască o carieră politică, fiind acuzat în 59 î.Hr. de un om numit Vettius că ar complota împotriva lui Pompei. Însă acuzațiile s-au dovedit a fi false, iar Caesar, care avea o legătură cu mama lui Brutus, Servilia, a intervenit să-l scape de urmărire.
Asasinarea lui Caesar
În următorii ani, Brutus îl însoțește pe Cato în Cipru, unde joacă un rol în gestionarea unei crize economice, dar nu fără să profite de pe urma acesteia. Dobânda împrumuturilor sale ajunge la 48%, iar Brutus se întoarce la Roma bogat și căsătorit cu Claudia. În 53 î.Hr. devine quaestor în Cilicia, funcție prin care își întărește poziția, dar în ciuda averii și influenței sale în creștere, Roma era deja într-o situație tensionată. Între timp, Pompei și Caesar acumulau putere, primul controlând Roma și Hispania, iar Caesar cucerind Galia. În pragul războiului civil din 49 î.Hr., Brutus îl susține pe Pompei și ceilalți conservatori, însă aceștia sunt învinși la Pharsalus în 48 î.Hr. Caesar se arată milostiv și, cu timpul, Brutus devine chiar prietenul său, fiind numit guvernator în Galia Cisalpină și praetor în anul 44 î.Hr.
Totuși, Brutus simțea că puterea lui Caesar amenința valorile republicane. În ciuda privilegiilor oferite, acesta se alătură unui grup de senatori în conspirația împotriva lui Caesar, fiind motivat de dorința de a restaura puterea Senatului. Conspirația culminează cu uciderea dictatorului pe 15 martie 44 î.Hr., în faimoasa zi a „Idelor lui Marte”.
După asasinat, Brutus se retrage în est, adunând forțe pentru a se opune lui Octavian, fiul adoptiv al lui Caesar. Orașe precum Xanthus, care au refuzat să i se alăture, au fost jefuite fără milă. Între timp, la Roma, Octavian și Antonius ajung la o înțelegere politică, care însă anulează compromisurile cu cei care l-au ucis pe Caesar. În cele din urmă, în 42 î.Hr., Antonius și Octavian traversează Adriatica pentru a-i înfrunta pe Brutus și Cassius. În cele două bătălii de la Philippi, Brutus este înfrânt, iar în fața înfrângerii inevitabile, el alege să se sinucidă.
Astfel, visul lui Brutus de a restaura Republica Romană se năruie o dată cu el, lăsând în urmă o moștenire complicată și controversată.