Este nevoie de sânge pentru salvarea vieților! Numărul de donări de sânge s-a redus considerabil în ultima perioadă – FOTO
Cele mai bune zile din ultima perioadă la Centrul de Transfuzie Sangvină din Iași. În ultimele trei zile, numărul de donări de sânge a fost moderat. Au fost mai multe prezențe în comparație cu ultimele două luni. La momentul actual se înregistrează un număr de aproximativ 50 de recoltări pe zi
Lunile de vară sunt cele mai grele atunci când vine vorba despre transfuziile de sânge. Dacă în mai-iunie se înregistrau între 70 și 80 de recoltări pe zi, în decursul lunilor iulie- august, numărul s-a redus la 30 de prezențe pe zi, în cele mai bune zile fiind 50 de donări.
Donarea de sânge este esențială pentru spitale
Conducerea Centrului de Transfuzie Sangvină din Iași a declarat faptul că, în fiecare an, centrul se confruntă cu astfel de situații, însă lucrurile încep să se amelioreze, iar donările revin la un număr moderat. Este tras un semnal de alarmă pentru că în fiecare zi este nevoie de donatori. Stocul de sânge trebuie menținut la un nivel considerabil care să permită intervenții prompte în orice situație de criză.
„Situația se reglementează, însă pot spune că depinde de la zi la zi. În ultimele trei zile, numărul de donări a crescut, însă nu pot spune cum va fi situația la centru în următoarea perioadă. Este greu să asigurăm cererile care în cadrul spitalelor sunt la fel de mari ca întotdeauna, din acest motiv este nevoie de donări de sânge în fiecare zi”, transmite Alina Pleșu, director Centrul de Transfuzie Sangvină din Iași.
Condițiile pentru donarea de sânge sunt următoarele: vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, o greutate de minimum 60 de kilograme, donatorul să aibă asupra lui un act de identitate, să nu consume mâncăruri grase sau băuturi alcoolice, cel puțin 48 de ore înaintea donării. De asemenea, să nu sufere de boli hepatice, diabet zaharat, sifilis, TBC și să nu fi avut intervenții chirurgicale în ultimele șase luni. O altă condiție importantă este ca înainte de donare să se consume alimente și lichide.
În fiecare zi este nevoie de sânge
Până și medicii trag un semnal de alarmă și îndeamnă populația să meargă la donare. Este nevoie de sânge în fiecare zi.
„Ar trebui să se facă un fel de propagandă pentru ca lumea să doneze sânge. Acești pacienți, diagnosticați cu leucemie acută, dar și cu alte boli, au nevoie de transfuzii, au nevoie ca lumea să meargă să doneze sânge, și nu numai aparținătorii, nu este de ajuns. Sunt pacienți care n-au rude, n-au prieteni care să doneze pentru ei, acest lucru nu înseamnă că nu primesc sânge. Este o acțiune foarte importantă care trebuie înțeleasă și este nevoie de o campanie permanentă”, a spus, cu alte ocazii, conf. dr. Cătălin Dănăilă, șef secție Hematologie, Institutul de Oncologie Iași.