Este lovitură fatală pentru useriști! Sondajul CURS îl dă pe Călin Georgescu câştigător detaşat în turul al doilea, în faţa Elenei Lasconi

de: Cristian Zavastin
08:44, 03 dec. 2024

Un sondaj CURS îl dă pe Călin Georgescu câştigător detaşat în turul al doilea, în faţa Elenei Lasconi. În condiţiile în care primul tur al alegerilor prezidenţiale nu va fi repetat, după ce preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat că nu există diferenţe semnificative după renumărarea voturilor, sondajul CURS prezintă o imagine mai clară în ce priveşte rezultatul turului al doilea.

Sondajul CURS îl dă pe Călin Georgescu câştigător detaşat în turul al doilea, în faţa Elenei Lasconi

Sondajul CURS realizat în ziua alegerilor parlamentare, prin intervievarea a 24.629 de români, chiar la ieşirea de la urne după votul pentru alegerile parlamentare, arată că suveranistul Călin Georgescu este favorit clar în faţa Elenei Lasconi, candidatul USR.

Conform sondajului CURS, Călin Georgescu ar urma să obțină 57,8%, în timp ce Elena Lasconi ar urma să obțină 42,2%.

Interesant este cum votează electoratul fiecărui partid. Astfel, electoratul USR în proporție de 91,9% ar vota cu Elena Lasconi și 8,1% cu Călin Georgescu. În ceea ce privește electoratul UDMR ar vota în proporție de 50,4% cu Georgescu și 49,6% cu Elena Lasconi.

Electoratul PNL ar vota în proporție de 63,9% cu Elena Lasconi și doar 36,1% cu Georgescu. Cel mai interesant este modul în care va vota electoratul PSD. Acesta ar vota în proporție de 60,4% cu Georgescu și 39,6% cu Elena Lasconi. Electoratul AUR ar vota în proporție de 93,8% cu Georgescu și doar 6,2% cu Elena Lasconi, în timp ce electoratul SOS România ar vota în proporție de 89,6% cu Georgescu și 10,4% cu Elena Lasconi. Electoratul POT ar vota în proporție de 93,3% cu Georgescu și doar 6,7% cu Elena Lasconi.

Sondajul CURS a fost realizat în ziua alegerilor parlamentare. Au fost realizate 24.629 de chestionare și are o marjă de eroare de 0,6%.

Cum va arăta buletinul de vot

Biroul Electoral Central a stabilit machetele buletinelor de vot pentru al doilea tur de scrutin. Primul pe buletin va fi independentul Călin Georgescu, clasat pe prima poziţie după alegerile din 24 noiembrie, urmat de Elena Lasconi, candidatul USR.

„Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 (BEC) informează că, la data de 2 decembrie a.c., au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secţiile de votare din ţară şi din străinătate la al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024”, au transmis reprezentanții BEC.

Totodată, BEC a constatat că semnele electorale, denumirea formaţiunii politice care susţine unul dintre candidaţi, precum şi prenumele şi numele candidaţilor sunt corect imprimate şi vizibile, iar ordinea de înscriere a candidaţilor este cea rezultată în urma ierarhizării acestora în funcţie de numărul voturilor valabil exprimate obţinute la primul tur de scrutin.

Pe buletinul de vot se vor afla, în urma deciziei de luni a CCR, independentul Călin Georgescu şi candidatul USR, Elena Lasconi.

Curtea Constituţională a validat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, iar al doilea tur de scrutin va avea loc în 8 decembrie. Pe buletinul de vot se vor afla Călin Georgescu şi Elena Lasconi. Altfel, sondajul CURS îl dă pe Călin Georgescu câştigător detaşat în turul al doilea, în faţa Elenei Lasconi.