Este Klaus Iohannis un lider extremist?

Este o întrebare cardinală. Iar de răspunsul corect depind în viitor multe. Atât în ceea ce privește poziționarea României în rândul statelor Uniunii Europene, cât și legat de cariera sa politică, ce ar putea sau nu continua și după încheierea mandatului. Înainte de toate însă, e important să lămurim aceste concept de extremism.

Extremismul unui lider ori al unui partid politic nu se manifestă doar într-o singură direcție. Ne-am obșinuit să-i taxăm drept extremiști pe liderii politici care semnalizează în direcții diametral opuse globalismului. Există tendința, după părerea mea profund nocivă, de a asimila patriotsmul cu naționalismul, iar naționalismul cu extremismul. Așa s-a ajuns în situația în care personalități politice care susțin statul națiune și suveranismul au ajuns să fie insistent și abuziv taxate drept extremiste. Dar abuzul are și o direcție diametral opusă. Pentru că și cei care îl comit, la rândul lor pot fi taxați drept extremiști. Pentru că – nu-i așa? – ei ies din limitele normalului, exacerbând deseori într-un mod absurd valorile globalismului.

Deci să răspundem la întrebarea din titlu. Este cumva președintele Klaus Iohannis un extremist? Așa cum zilele trecute l-a taxat presa de la Budapesta? Am putea să răspundem afirmativ la această întrebare. Dacă luăm în calcul reacția extrem de dură, de tip ultimativ, pe care a avut-o președintele României la adresa UDMR. Atunci când i-a demonizat pe liderii acestui partid, pentru că au îndrăznit să aplaude discursul lui Viktor Orban rostit pe teritoriul României. Un discurs asemănător celui reeditat recent în Texas și aplaudat acolo insistent și în repetate rânduri de membrii și simpatizanții Partidului Republican. Au fost sau nu a fost extremiste cele două discursuri? Dacă nu, atunci extremist este cel care le-a pus o asemenea ștampilă. Din această perspectivă, Klaus Iohannis nu prea a lăsat loc de întors. Reacția lui nu a fost câtuși de puțin nuanțată. El le-a cerut, bătând practic cu pumnul în masă, socoteală liderilor UDMR, care nu i-au întors spatele, deși ar fi trebuit să o facă, în concepția președintelui României, lui Viktor Orban. Practic le-a cerut să abjure. În caz contrar, Klaus Iohannis a somat PNL-ul, sugerându-i să elimine UDMR din coaliția de guvernare. Cu riscul generării unei noi crize politice.

Mai trebuie luată în calcul și o poziție anterioară a aceluiași președinte Klaus Iohannis, acel faimos „Jó napot kívánok, PSD!”, prin care îi ironiza și demoniza pe socialiști, acuzându-i că ar colabora în secret cu partidul condus de Kelemen Hunor. Același partid, care ulterior a fost împins, tot de către Klaus Iohannis, să facă o alianță de guvernare atât cu partidul său de suflet, PNL, cât și cu PSD. Până la urmă greșește Klaus Iohannis? Când joacă el incorect? Când acuză UDMR de colaborare cu ciuma roșie, sau când acuză UDMR de colaborare cu Viktor Orban, și el ștampilat drept extremist? Sau când cerșește voturile UDMR din Parlament, pentru a realiza o majoritate parlamentară în jurul PNL?

Ieri am titrat, într-una dintre pastilele SRS pe care le-am distribuit, în felul următor: „Mai ușor cu dulapul pe scări!”. M-am referit la presa maghiară, atenționând-o că nu e bine să exagereze, taxându-l drept extremist pe Klaus Iohannis. Și în acest sens am parafrazat ironic cunoscuta expresie „mai ușor cu pianul pe scări”. A acuza fără suficiente argumente sau în baza unor argumente false un lider politic drept extremist, reprezintă în sine un act extremist. De ce s-a opărit presa de la Budapesta? În niciun caz pentru că președintele Klaus Iohannis ar fi susținut vreuna dintre tezele promovate de Viktor Orban. În niciun caz pentru că ar fi încercat în vreun fel să apere resursele statului român. În niciun caz fiindcă ne-ar fi apărat cu dinții suveranitatea. Klaus Iohannis a fost atacat pur și simplu într-un gest revanșard pentru faptul că, la rândul său, a derapat atacându-l dur pe Viktor Orban. Dar pentru a nu recunoaște această evidență, presa maghiară a invocat faptul că președintele Klaus Iohannis s-ar opune autonomiei Ardealului în general și a Ținutului Secuiesc în special. E clar că, din această perspectivă, presa maghiară a greșit, iar Klaus Iohannis trebuie apărat chiar și de către criticii săi.

Sigur că, dintr-o altă perspectivă, a modului în care uneori a reacționat în fața provocărilor politice interne, Klaus Iohannis s-a comportat ca un lider extremist. Și poate fi taxat ca atare. Dar dacă el ar fi omologat cumva ca atare la nivelul Uniunii Europene sau în rândul statelor NATO, aceasta ar prejudicia fără doar și poate interesele naționale ale României. Și avem obligația ca apărându-ne, să-l apărăm pe președintele României. Și desigur și cariera lui ulterioară încheierii mandatului prezidențial ar putea fi plasată din această perspectivă sub un mare semn de întrebare. Dar asta ne interesează mai puțin. Nu privește interesul național. Ci interesul său personal.