Prima pagină » Economic Local » EPAM Systems, producător de software de business, și-a deschis sediu în UBC 3 din ansamblul Palas și recrutează zeci de specialiști IT
EPAM Systems, producător de software de business, și-a deschis sediu în UBC 3 din ansamblul Palas și recrutează zeci de specialiști IT

EPAM Systems, producător de software de business, și-a deschis sediu în UBC 3 din ansamblul Palas și recrutează zeci de specialiști IT

27 oct. 2021, 15:08,
în Economic Local

United Business Center (UBC) 3 găzduiește primul birou din regiunea de nord-est al EPAM Systems, furnizor de soluții IT pentru toate tipurile de clienți, de la startup-uri la companii Fortune 2000. Prin intermediul acestui nou parteneriat, firma de talie mondială va asigura dezvoltarea de software pentru o gamă largă de industrii, precum: financiar-bancar, telecomunicații, retail și nu numai. Odată cu inaugurarea noului spațiu se fac și recrutări pentru zeci de specialiști IT, designeri și ingineri.

Orașul Iași continuă să atragă companii de renume internațional din industria IT, care fie doresc să-și consolideze poziția în Europa, fie abia își fac intrarea pe bătrânul continent, iar Iașul este un punct important pe hartă. Recent, rețeaua United Business Center din ansamblul mixt Palas a semnat un parteneriat cu EPAM Systems, care a inaugurat un birou în clădirea UBC 3. Compania va asigura aici servicii de design, inginerie software și consultanță, care include automatizarea, cloud transformation, agile software development și alte soluții pentru companii din industrii precum: financiar – bancar, medical, media, entertainment, telecomunicații, dar și din alte domenii importante.

Am ales Iașul ca al doilea sediu al EPAM în România pentru că am descoperit o piață foarte ofertantă pentru skill-urile de care partenerii noștri au nevoie, mai ales că universitățile de profil generează constant specialiști pe piața locală. Totodată, amplasamentul central al United Business Center în care ne vom desfășura activitatea ne pune la dispoziție toate facilitățile de care au nevoie actualii și viitorii colegi, astfel încât suntem convinși că vom contribui la creșterea sectorului IT din această regiune a țării. Momentan, echipa de proiect lucrează la un concept de birou, care să le permită angajaților experiențe de lucru variate, dar și un spațiu optim prin intermediul căruia o să aibă posibilitatea de a se bucura de apartenența la comunitatea tech din Iași”, a declarat Ovidiu Sutac, Country Head EPAM Romania.

Sediul companiei beneficiază de o panoramă unică asupra Palatului Culturii și a Iașului, fiind amplasat la etajul 15 al celei mai înalte clădiri de birouri din oraș. Concomitent, în această perioadă, se fac și recrutări cu precădere în specializări precum: Java, QA Automation, Functional Testing, .Net, PHP, Angular, Javascript, React, iOS, Android, Salesforce, Microsoft Dynamics, Python, Kotlin, Ruby, dar nu numai. Mai multe detalii despre rolurile disponibile găsiți pe pagina de cariere. De asemenea, previziunea companiei este aceea că, pe termen lung, acest sediu se va dezvolta și implicit va intensifica recrutarea de specialiști, care se vor alătura celor 250 de colegi care fac parte astăzi din echipa EPAM în Romania.

Despre EPAM Systems

EPAM Systems (NYSE: EPAM) este o companie IT de top la nivel global și pune accentul pe dezvoltarea continuă a abilităților angajaților săi și atingerea excelenței în inginerie. Echipele globale EPAM sunt distribuite în peste 35 de țări din America de Nord, Europa, Asia și Australia. În calitate de lider de piață recunoscut de către agențiile de cercetare independente la nivel mondial, EPAM este una dintre cele patru companii de tehnologie care au aparut în Forbes TOP 25 de companii tech cu cea mai rapidă creștere, în fiecare an încă din 2013 și a fost clasată ca una dintre companiile de servicii IT de top în clasamentul Fortune 100 de companii cu cea mai rapidă creștere în 2019 și 2020. Pentru mai multe detalii accesați www.epam.com și urmariti-ne pe Twitter @EPAMSYSTEMS si pe LinkedIn.

Despre United Business Center

United Business Center 3 face parte din rețeaua office a companiei IULIUS, care reunește la Iași o comunitate de peste 50 de companii și mai mult de 8.000 de angajați. Cele șapte clădiri de birouri clasa A operaționale, cu o suprafață totală de 75.600 mp, au devenit reperul de business al regiunii de nord-est și motorul economic care a generat creștere și a pus orașul Iași pe harta marilor companii internaționale. Rețeaua a schimbat categoric imaginea orașului, contribuind decisiv și la retenția populației tinere.

Localizarea clădirii UBC 3 în ansamblul mixt Palas facilitează accesul la toate serviciile necesare angajaților zi de zi, magazine și restaurante, grădini și entertainment, generând economie de timp. Odată cu dezvoltarea Palas Campus (54.000 mp office și 6.000 mp retail), care se va inaugura în 2022, polul de business din centrul Iașului va ajunge la peste 130.000 mp de spații de birouri green premium.

La nivel național, IULIUS deține un portofoliu de 13 imobile office (7 în Iași, 3 în Timișoara și 3 în Cluj – Napoca), cu o suprafață de peste 152.000 mp, în care activează peste 80 de sedii de companii, cu mai mult de 15.000 de angajați.

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`