Eliza și Cosmin Natanticu au o casă de vis după 20 de ani de muncă. Cuplul își dorește un copil

de: Radu Vasiluta
10:31, 11 iul. 2024

După 20 de ani de muncă, Eliza și soțul ei, Cosmin Natanticu, au în sfârșit o casă de vis, în care urmează să se mute în curând. Locuința celor doi este situată în Tunari și este pe un singur nivel, însă destul de spațioasă. Eliza și Cosmin Natanticu au fă cut această alegere inspirați de experiența unor prieteni, care s-au mutat în zona respectivă.

Cosmin Natanticu și Eliza sunt împreună din 2010 și formează unul dintre cele mai stabile cupluri din showbizul românesc. Recent, cei doi și-au împlinit un vis mai vechi, acela de a avea propria locuință, potrivit Unica.

Eliza și Cosmin Natanticu au o casă de vis

Cosmin Natanticu şi soţia sa, Eliza, au făcut un pas important în viața lor, cumpărându-și recent o casă nouă în Tunari, după 20 de ani de muncă în televiziune. Așteptarea mutării în noul lor cămin este plină de entuziasm, dar și de activități intense legate de amenajarea locuinței.

Cuplul visa la o casă mai spațioasă, cu etaj, însă în cele din urmă, cei doi au ales o locuință construită pe un singur nivel, considerând-o mai practică pentru nevoile lor actuale și viitoare. Cu o curte impresionantă de 400 de metri pătrați, noua lor casă oferă spațiul necesar pentru activități în aer liber și momente de relaxare.

„Ne-am luat deja. După lupte seculare care au durat 20 de ani de televiziune… Nu ne-am mutat încă. E casă cu pământ, cu curte, e în Tunari, e aproape de job și acum urmează nebunia aia…”, a spus Cosmin Natanticu.

Locuința comediantului dispune de trei dormitoare, oferind suficient spațiu pentru cei doi și pentru viitoarele lor planuri de familie. Eliza, cu un simț estetic bine dezvoltat, s-a ocupat de amenajarea interioară, în timp ce Cosmin se concentrează pe organizarea curții și a sufrageriei, zonele de care este cel mai interesat.

„Lizzie se ocupă (n.r. – de amenajare), eu nu. Pe mine mă interesează curtea și sufrageria, unde e televizorul”, a glumit actorul.

Au fost influențați de prieteni

Cu o pasiune pentru designul interior, Eliza Natanticu va fi responsabilă de transformarea noii case într-un spațiu primitor și confortabil. Creativitatea și atenția ei la detalii vor juca un rol crucial în crearea unui ambient plăcut și funcțional.

În ceea ce privește decizia de a-și cumpăra casa în Tunari, horârea lor a fost influențată de prietenii apropiați ai cuplului, care deja locuiesc în acest cartier. Alegerea a fost, de asemenea, determinată de dorința de a fi aproape de locurile lor de muncă și de a face parte dintr-o comunitate prietenoasă și familiară. Cosmin a povestit că unul dintre prietenii lor s-a mutat în același cartier cu doar o lună înainte ca ei să viziteze casele, iar experiențele acestuia i-au ajutat să ia decizia finală.

Cuplul își dorește un copil

Cosmin și Eliza Natanticu sunt împreună din 2010 și formează unul dintre cele mai stabile cupluri din showbizul românesc. Deși până acum nu au devenit părinți, acest subiect este unul frecvent discutat între ei. Cosmin Natanticu a dezvăluit în mass-media temerile legate de impactul pe care apariția unui copil îl poate avea asupra relației lor, dar și dorința lui de a avea un băiat.

„Din păcate, în ziua de azi, am foarte multe exemple de familii în care atunci când apare copilul, părinții se îndepărtează. Ea se ocupă foarte mult de copil, îl îndepărtează și pe el… Și atunci, după doi ani, când copilul este deja crescut, își dau seama că n-au mai făcut bonding”, a mai declarat Cosmin Natanticu.