Elevii ieșeni nu renunță la telefon atunci când sunt la școală. Din acest an școlar, legea interzice mobilul la cursuri: „Nu ne convine acest lucru” – FOTO
A început anul școlar 2023-2024, iar odată cu acesta s-a pus în aplicare noua Lege a Educației care interzice folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs, însă multe școli nu țin cont de acest lucru
Potrivit legislației intrate în vigoare din septembrie 2023, telefoanele mobile pot fi folosite doar în spații autorizate prin regulamentul școlii și pot fi confiscate de profesori.
Noua Lege a Educației interzice folosirea telefoanelor în timpul orelor de curs
În data de 2 septembrie 2023 a intrat în vigoare noua Lege a Educației care interzice folosirea telefoanelor în timpul orelor de curs. Copiii și adolescenții nu se dezlipesc de mobile, iar pentru unii dintre ei lipsa unui astfel de obiect poate fi chiar și o rușine.
Utilizarea telefonului a devenit o dependență de care nu se pot desprinde nici măcar în timpul orelor de curs. Unii elevi, în loc să fie atenți la ceea ce predă profesorul din fața lor, stau cu ochii în dispozitivul care le atrage atenția mai mult decât o face cadrul didactic.
Unii elevi sunt revoltați și nu vor să renunțe la mobil
Reporterii BZI au discutat cu câțiva elevi în legătură cu noua Lege a Educației ce a intrat recent în vigoare. O elevă din clasa a IX-a a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” declară faptul că nu este de acord cu interzicerea utilizării telefoanelor mobile la școală și adaugă faptul că majoritatea colegilor ei sunt de aceeași părere.
Din spusele acesteia, cadrele didactice nu îi obligă să lase telefonul mobil într-un spațiu dedicat, însă există posibilitatea să le fie confiscate mobilele celor care le utilizează în timpul orelor de curs și sunt prinși de profesori.
„Nu mi se pare normal să nu avem voie cu telefonul la școală. Eu ce fac, dacă cumva intervine o urgență și am nevoie de telefon pentru a apela pe cineva? Unii profesori nu ne lasă cu telefonul, dar unii sunt mai ok și nu ne spun nimic. Nici mie, nici colegilor mei nu ne convine acest lucru, să fie interzise telefoanele în școli. Pe noi nu ne pune să lăsăm telefonul undeva și nici nu ne verifică, dar bănuiesc că, dacă suntem prinși că folosim telefonul, ne este confiscat”, spune o elevă a Colegiului de Artă „Octav Băncilă”.
O elevă în clasa a XI-a a Colegiului Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi susține faptul că nu este deranjată de această nouă lege, deoarece ea nu folosea nici înainte telefonul mobil în timpul orelor de curs.
„Pe mine, personal, nu mă deranjează această nouă lege, deoarece oricum nu utilizam telefonul decât în pauze, în niciun caz în timpul orelor de curs”, spune o elevă la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi.
La unele unități de învățământ din județul Iași chiar se ține cont de noile norme legislative. Un exemplu este Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, unde elevii trebuie să își lase telefonul mobil într-un dulap în momentul în care intră în școală și le pot lua înapoi abia în momentul în care se finalizează orele de curs și pleacă acasă. În acest mod, cadrele didactice sunt sigure că elevii vor fi atenți la orele de curs și chiar pot combate copiatul în timpul testelor.