Elevii din clasele a V-a de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași au realizat scrisori virtuale pe care le-au trimis copiilor din Republica Moldova
Elevii din clasele a V-a de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași au realizat scrisori virtuale pe care le-au trimis copiilor din Republica Moldova de la Instituția Publică Gimnaziul „Ion Creangă”. Activitatea În dar de Sfântul Nicolae! s-a derulat în cadrul proiectului transnațional Ursuleții de pluș RO – MD.
Pentru că în Republica Moldova Sfântul Nicolae sosește mai târziu, elevii de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași au redactat scrisori către colegii lor de peste Prut din clasa a VI-a, trimițându-le multe încurajări acum când efectele pandemiei au început să se răsfrângă și mai mult asupra lor. Activitatea este coordonată doamnele profesoare Floricica Morariu și Costina Macovei. Redăm mai jos câteva fragmente din mesajele pregătite de elevii clasei a V-a de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași pentru a-i ajuta pe elevii din clasa a VI-a de la Instituția Publică Gimnaziul „Ion Creangă” să treacă peste această perioadă dificilă.
„Dragă Anghelina, sper că vei primi cu interes această scrisoare, mai ales că am înțeles că suntem colegi de suferință, amândoi fiind în scenariul roșu. Nu știu ce crezi tu despre școala online, dar eu sunt dezamăgit deoarece nu pot interacționa direct cu noii mei colegi și nu pot să-i cunosc așa cum e firesc. Aveam multe visuri legate de activitățile pe care le voi desfășura împreună cu ei, dar se pare că noi suntem predestinați să fim generația fără amintiri. Dar nu te mai indispun cu astfel de lucruri… Se apropie vacanța de iarnă, una din cele mai mari sărbători creștine – Crăciunul sau Nașterea lui Iisus Hristos și să nu uităm de Moș Crăciun. Îți trimit și o temă de vacanță: să faci oameni de zăpadă, să zâmbești, deoarece ,,Cu un zâmbet poți săruta un suflet!”, așa cum spunea scriitorul Octavian Paler, să împodobești bradul, să fii cuprinsă de spiritul Crăciunului, să faci decorațiuni de Crăciun, să gătești prăjituri de Crăciun, să admiri peisajul de iarnă, să colinzi, să petreci timp cu cei dragi! CRĂCIUN FERICIT, Anghelina! Scrisoarea mea să te găsească sănătoasă și voioasă! Cu drag, Cosmin”.
„Dragă Anastasia, știm prin ce treci și sperăm ca tu să ai parte de surprize mai plăcute în zilele care urmează. Să știi că această pandemie se va sfârși cu noi victorioși. După părerea noastră activitățile din afara școlii sunt mai importante decât par, cu ajutorul lor ne putem distrage mai ușor mintea de la tot stresul sau chiar tristețea acestei situații în care calculatoarele sunt cele mai utile. Chiar dacă suntem izolați, nu ne mai putem desfășura activitățile cu care eram obișnuiți (mersul la școală, întâlnirea cu prietenii, activitățile în afara școlii), în continuare ne putem face prieteni, putem ține legatura cu ei, cum spune și colegul meu Iustin, în special cu ajutorul computerelor. Mie, Mara, de exemplu, în timpul liber îmi place să desenez, iar în fiecare seară citesc pentru că mă face să dorm mai bine, iar mie, Iustin, îmi place să mă joc pe calculator și să mă joc cu NERO, cățelul meu, dar și să fac probleme de logică sau de informatică în timpul liber. Această perioadă va trece cu siguranță, trebuie doar să ne păstrăm optimismul și speranța că totul va fi bine. Îți urăm sărbători fericite! Cu drag, Mara și Iustin”.
„Dragă Mirela, am aflat de starea voastră de curând și te simt foarte speriată. Te asigur că va trece totul. Am trecut și eu prin aceeași experiență ca tine și înțeleg frica pe care o simți. Eu, în carantină făceam diferite lucruri cum ar fi: alergam, mă jucam cu animalele de companie sau citeam. Va trece totul cu bine și foarte repede.Trebuie să ai încredere că totul va fi bine si să te protejezi cât mai mult posibil! Cu drag, Melissa”.
„Dragă Alina, ca și tine, stau departe de colegii mei din clasa a V-a și de profesori. M-am gândit să îți fac aceasta scrisoare ca să te încurajez să nu te dai bătută nici în cele mai grele momente (cum ar fi acesta). Mereu să fii pozitivă, să găsești frumosul chiar și în cele mai nesemnificative lucruri. Chiar dacă nu reușesti să intri la orele on-line, încearcă să îți ocupi timpul cu lucruri care te ajută, cum ar fi să citești o carte, să scrii poezii sau să cânți! Transmite și prietenilor tăi (chiar dacă te întâlnești cu ei în orele on-line sau pe stradă), același sfat pe care ți l-am dat. Acum, ca să nu te mai gândești la coronavirus, îți voi trimite câteva poze din orașul nostru, Iași, cu obiectivele turistice (în cazul în care te decizi să vii să ne vizitezi după ce trece această perioadă). Alex”
„Dragă David, acum îți scriu trei copii care înțeleg cum te simți în acestă perioadă grea. Nu trebuie să treci singur prin asta și nu trebuie să te panichezi, deoarece aceste perioade nu sunt așa de grele cum crezi tu, crede-ne pe cuvânt că am trecut și noi prin asta și încă mai trecem. Știm că este greu pentru voi pentru că este prima voastră carantină. Știu cum este să nu te mai întâlnești cu colegii și cu profesorii tăi. Dacă ai nevoie de ajutor noi îți putem recomanda niște jocuri de jucat în casă sau putem să mai vorbim cu toții pe un apel pentru a nu ne plictisi. Cu drag, prietenii tăi, Arthur, Steffy și Bogdan”.
„Dragă Renado, am aflat că acum sunteți în carantină. E un lucru tare neplăcut, deoarece mie îmi plăcea să vă văd pe camere și să facem convorbiri video pentru că am văzut că voi sunteți deschiși, sunteți buni, sunteți inteligenți, sunteți plăcuți. Sper să vă reveniți, să mergeți toți la școală pentru că este un sentiment plăcut să stai cu ceilalți colegi. Oricum țin să menționez că în carantină ai putea să te bucuri de acest timp în care ești doar tu și să poți să te dezvolți. De exemplu, dacă ai anumite pasiuni, ai putea să le dezvolți. Poți face ce vrei ca apoi să nu devii morocănos sau negativ. Îmi doresc din tot sufletul să fiți fericiți! Cu drag, Robert.”
„Bună, Victor! Mă numesc Eric, am unsprezece ani și jumătate și sunt elev în clasa a V-a la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași. Mi-am dorit foarte mult să intru la acest liceu și am fost dezamăgit și supărat atunci când am intrat în scenariul roșul și a trebuit să facem ore doar online. Știu că și tu ai aceleași sentimente și îți dorești să fii alături de colegii și de profesorii tăi, dar cu cât respectăm mai strict măsurile de protecție împotriva acestui virus, cu atât mai repede ne vom reîntoarce la viața noastră normală. Vreau să te încurajez să fii optimist și să înveți cât de bine poți în condițiile actuale, pentru că încet-încet orele online vor deveni obișnuință și ți se vor părea normale și ușoare! Și pentru mine a fost mai dificil la început dar acum, după atâtea săptămâni, m-am obișnuit. Îți doresc să ai sărbători minunate și un Crăciun fericit și liniștit alături de familie și de cei dragi ție și să îți aducă Moșul un sac mare de cadouri! Și îți mai doresc să rămâneți cu toții sănătoși și să ne auzim cu bine și Crăciunul următor! Sărbători liniștite și un an nou mai bun! Cu mult drag, Eric”
„Mesajele elevilor sunt atât de frumoase și încurajatoare pentru cititorul de orice vârstă! Doar împreună vom trece peste această pandemie, o vom învinge dacă stăm acasă și respectăm regulile de siguranță, pentru a ne întoarce cu bine la școala noastră dragă!” – prof. Floricica Morariu (coordonatoarea proiectului).
Director,
Prof. dr. Adina Romanescu